Monica Macovei: Am dubii că ar fi cadavrul lui Condrea
Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei a declarat într-o intervenție la RFI că, în situația dată, are dubii în ceea ce privește identitatea cadavrului de la locul accidentului în care ar fi fost implicat șeful Hexi Pharma.
„Am dubii, pentru că fața este de nerecunoscut. Momentul este iarăși unul foarte important, urma să fi dat declarații, poate că unii vor să nu dea declarații sau el n-ar fi vrut să dea declarații. Cred că era un moment în care dispariția lui, nu fizică, ci din România, ar opri multe lucruri”, a precizat fostul ministru al Justiției.
Monica Macovei mai spune că o clarificare ar urma să vină în urma probelor ADN și se așteaptă la o limitare a informațiilor pentru procurori în cazul în care se confirmă oficial că identitatea este a lui Dan Condrea.