Monica Davidescu trăieşte o dramă: "Nici scările nu pot să le mai urc"
La aproape trei ani de când a participat la emisiunea “Dansez pentru tine”, Monica Davidescu resimte din plin urmările accidentării. Actriţa a apelat la ajutorul unui cunoscut kinetoterapeut, care îi ”repară” pe fotbaliştii stelişti.
Vrea nu vrea, Monica Davidescu (42 de ani) face recuperare după recuperare pentru a putea face faţă durerilor pe care le are din toamna anului 2012. ”Sunt din nou în echipa de recuperare genunchi, cu colegi mai noi şi mai vechi. Dar mai facem şi câte o întâlnire amicală la şeful de recuperare, însă fără exerciţii, fără chinuială, fără transpiraţii”, a explicat actriţa, după ce a postat pe contul ei de socializare o fotografie în care apare şi ”maestrul” Ovidiu Kurti.
Iar acesta este nimeni altul decât unul dintre cei mai cunoscuţi kinetoterapeuţi români, care a revenit de curând la echipa de fotbal Steaua Bucureşti, după un an, perioada în care a lucrat pentru Al Hilal din Arabia Saudită.
”Ovidiu e un prieten pe care mi l-a recomandat medicul meu. Fac cu un profesionist cât pot, cât să-mi ţină bine ligamentele. Am reluat în perioada asta pentru că atunci când urc scările am probleme. Dacă nu se face recuperare permanentă nu pot trece peste dureri”, a declarat, marţi (30 iunie), pentru Click! Monica Davidescu.