MENIU

Monica Anisie, ULTIMELE precizări înaintea Evaluării Naționale

monica anisie

Emoțiile pentru elevii din clasele terminale încep mâine, primii care intră în "focurile" examenelor fiind cei din clasele a VIII-a. Condițiile speciale în care vor avea loc aceste examene pentru a preveni raspandirea pandemiei de coronavirus au fost prezentate, astăzi, într-o conferință de presă, de ministrul Educației, Monica Anisie. 

Potrivit ministrului, examenele de evaluare naţională se vor desfăşura cu stricta respectare a măsurilor de siguranţă.

Astfel, în funcţie de decizia şcolilor, elevii sunt așteptați să ajungă la școală în intervalul 7:00 - 7:30 pentru testarea temperaturii în condiţiile epidemiei de coronavirus.

Accesul elevilor în sălile de examene se va face până la ora 8:30, fiecare unitate având stabilit un grafic pentru a evita aglomeraţia, iar inspectorii şcolari vor monitoriza ca toate aceste măsuri de prevenire să fie îndeplinite.

"La poarta unitatii de invatamant va exista un cadru medical care va realiza triajul epidemiologic si va indruma elevii catre salile de examen, impreuna cu un cadru didactic din comisia de examen. Pentru acei copii cu temperatura peste 37,3, recomand cadrelor medicale să repete succesiv de 3 ori acel procedeu de luare a temperaturii si sa lase un termen de 2-5 minute pentru procesul acesta În fiecare centru de examen au fost luate măsurile de prevenire, s-a dezinfectat. Fiecare inspectorat va monitoriza ca toate aceste măsuri de prevenire să fie îndeplinite", a declarat Anisie, potrivit adevarul.ro.

Ea a reiterat că, anul acesta, examenul de Evaluare Națională va fi susținut în două etape, prima dintre ele urmând să înceapă mâine: "A doua etapă, pentru elevii care se află în izolare sau care mâine au peste 37,3 temperatură e organizată pe 29 iunie. Această etapă se va organiza înaintea repartiţiei computerizate din 10 iulie. Toţi copii absolvenţi de clasa a VIII-a au şanse egale. Aceste probe se organizează în peste 4.253 de centre de examen. Mulţumesc tuturor cadrelor didactice pentru mobilizarea de care au dat dovadă de susţinere, sunt peste 75.000 de profesori care participă la prima etapă a evaluării".

În ceea ce privește modalitatea de corectare, anul acesta lucrările vor merge în alt judeţ decât cel din care face parte elevul, decizia fiind valabila inclusiv în cazul Capitalei. 

Marţi, este programată proba la Matematică, iar pe 18 iunie cea la Limba şi Literatura Maternă, unde s-au înscris peste 10.000 de elevi.

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

  

Mai multe articole despre:
monica anisie evaluare nationala