Monica Anisie: Propunem suspendarea cursurilor pentru 14 zile
Școlile ar putea fi închise, începând de marți, pentru o perioadă de 14 zile. O decizie în acest sens urmează să fie luată de Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență (CMSU), a cărui ședință este programată astăzi, la ora 15:00. În toată această perioadă, cursuile se vor ține online. Un anunț în acest sens a fost făcut de ministrul Educației, Monica Anisie, la finalul unor discuții pe care le-a avut în această dimineață cu inspectorii generali adjuncţi şi inspectorii de la fiecare sector în părte privind un plan de măsuri pentru activitatea didactică desfăşurată în sistem online ca urmare a intrării Capitalei în scenariul roșu.
"Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București anunță Inspectorarul Școlar al Municipiului București cu privire la rata incidenței. Dacă rata depășește 3 la mia de locuitori, cum suntem în această situație astăzi, Inspectoratul Școlar și DSP transmit către Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență propunerea pentru suspendarea temporară a cursurilor, suspendare care va dura 14 zile și care înseamnă că elevii nu vor mai merge fizic la școală. (...) Decizia e la CMSU. În absenta unei hotărâri din partea lor, școlile funcționează în scenariul doi hibrid ca și până acum”, a afirmat Monica Anisie.
Întrebată dacă se vor suspenda cursurile faţă în faţă în Bucureşti de marţi, ministrul a răspuns: "În conformitate cu ceea ce DSP a transmis încă de ieri - şi anume rata incidenţei care a depăşit limita de trei la mia de locuitori, ar trebui Comitetul Municipiului Bucureşti să decidă această suspendare temporară a cursurilor pentru 14 zile".
Ministrul a amintit că, potrivit structurii anului şcolar 2020-2021, săptămâna viitoare copiii de grădiniţă şi cei din învăţământul primar intră în vacanţă timp de o săptămână.
"Pentru săptămâna aceasta s-ar desfăşura cursurile în sistem online, nu şi săptămâna viitoare pentru învăţământul preşcolar şi învăţământul primar", a aratat Anisie.
Încontext, ea a explicat că suspendarea activităţilor didactice faţă în faţă este hotărâtă de comitetele judeţene sau municipale pentru situaţii de urgenţă, atunci când este vorba despre o decizie locală, iar când este vorba despre o decizie la nivel naţional, Ministerul Educaţiei şi Cercetării emite ordinul pe baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
În contextul creșterii alarmante a cazurilor de COVID-19 din ultimele zile, ministrul a transmis populației următorul mesaj: "Recomand tuturor cetățenilor Municipiului București să respecte normele de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor, să purtăm mască, să păstrăm distanța și să respectăm recoamndările autorităților".
In ceea ce priveste situatia parintilor care vor trebui sa stea acasa cu copiii in cazul in care se va trece la scenariul 3 de invatare, care presupune scoala exclusiv online, Anisie a precizat ca in cadrul ultimei sedinte de Guvern s-a discutat despre adoptarea unei OUG prin care parintii primesc 75% din salariu de la stat daca stau acasa cu copii.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Ședință de urgență, luni dimineața, cu toți inspectorii școlari din Capitală. În cadrul întâlnirii se bate în cuie ce se va întâmpla, de mâine, cu școlile din București, după ce incidența cazurilor de COVID a depășit pragul critic de 3 la mia de locuitori. La ședința programată pentru această oră participă și ministrul Educației, Monica Anisie.
"Propunerea Inspectoratului Școlar va fi, probabil, de suspendare a activităților școlare față în față timp de 14 zile", a spus Monica Anisie, la intrarea în sediul Inspectoratului Școlar București.
"Azi, cursurile se desfășoară în scenariul 2 hibrid", a mai spus Anisie.