Momente cheie din istoria serviciilor secrete românești! Află cum au evoluat de-a lungul timpului

Vă prezentăm mai jos cei mai importanți ani ai serviciilor secrete românești:

1865 – Marele Stat Major și-a creat, după modelul francez, o Secție a II-a, care se ocupa cu culegerea, analizarea și sintetizarea informațiilor cu caracter militar.

19 aprilie 1892 – În cadrul Ministerului de Interne a fost înființat Biroul Siguranței Centrale, devenit în martie 1908 Direcția Poliției și Siguranței generale. Atribuții în domeniul culegerii de informații mai aveau și Prefectura Poliției Capitalei și Inspectoratul General al Jandarmeriei.

13 ianuarie 1913 – A fost adoptată Legea privind spionajul în timp de pace, care prevedea pedepsirea celor vinovați de trădare și spionaj cu închisoarea de la 2 la 15 ani.

Martie 1917 – A fost creat de către Mihail Moruzov un Birou de Siguranță al Deltei Dunării, cu personal provenit de la Siguranța Generală, dar care lucra pentru Marele Cartier General. Acest embrion al unei structuri informative civile, care acționa în beneficiul armatei, a fost desființat în vara anului 1920.

1 mai 1925 – În cadrul Secției a II-a a Marelui Stat Major a fost angajat Mihail Mirouzov, la Biroul de căutare a informaților. După eforturi intense care au durat câțiva ani, Moruzov a reușit să convingă conducerea Marelui Stat Major să accepte înființarea unui Serviciu Secret, încadrat cu funcționari civili “pentru culegerea, verificarea și completarea informațiilor care interesează armata”.

10 iunie 1930 – A fost emisă o nouă lege asupra spionajului în timp de pace, care agrava cuantumul pedepselor.

1930 – Serviciul Secret a întreținut timp de un deceniu relații strânse cu structurile informative anglo-franceze, pentru ca în perioada celui de-al doilea război mondial să predomine colaborarea cu serviciile de informații militare germane și italiene. Odată cu instaurarea, la 6 martie 1945, a regimului comunist, accentul în plan informativ s-a îndreptat spre sovietici, poziție abandonată la mijlocul deceniulu șaptelea al secolului XX, concomitent cu reorientarea politicii promovate de Partidul Comunist.

1934 – Se aprobă prima schemă de organizare oficială a Serviciului Secret care cuprindea o Secție de Informații Externe, una de Contrainformații, un Birou Juridic și un Birou Tehnic. Tot în acest an se accentuează tendința centrifugă a lui Moruzov, de a scoate Serviciul Secret din structura armatei și de a-l plasa sub autoritatea Palatului Regal, acțiune care se va concretiza de facto în 1938, dar nu și de jure.

1 ianuarie 1937 – Intră în vigoare Codul de Justiție Militară prin care se majorează pedepsele pentru trădare și spionaj, ajungându-se până la aplicarea pedepsei cu moartea pentru crimele de înaltă trădare.

Aprilie 1939 – În cadrul Secției a II-a a Marelui Stat Major au fost înființate Birouri statistice militare la Iași, București și Cluj cu atribuții contrainformative.

12 noiembrie 1940 – A fost emis Decretul-lege nr. 3818 privind organizarea Serviciului Special de Informații (fostul Serviciu Secret), care funcționa pe lângă Președinția Consiliului de Miniștri. La conducerea sa a fost numit Eugen Cristescu, fost director al Administrației de Stat, Personalului și Mobilizării din Ministerul de Interne.

21 noiembrie 1942 – A fost adoptată Legea nr. 687 pentru combaterea transmiterii de informații și a sabotajului.

15 septembrie 1944 – Prin Decretul-lege nr. 1695, Serviciul Special de Informații a fost trecut în subordinea Ministerului de Război, schimbându-i-se și denumirea în Serviciul de informații.

27 aprilie 1945 – Cu decizia ministerială nr. 79 din 27 aprilie 1945, Serviciul de Informații este trecut în subordinea Președinției Consiliului de Miniștri, fiind redenumit Serviciul Special de Informații.

Martie 1947 – A fost înființat Serviciul de Informații al Armatei, aflat în subordinea Marelui Stat Major.

30 august 1948 – Prin Decretul nr. 221 a fost înființată, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Direcția Generală a Securității Poporului (DGSP), formată din 10 direcții centrale și 12 direcții regionale. Până în anul 1958, un rol însemnat în dirijarea noii instituții l-au avut consilierii sovietici.

23 ianuarie 1949 – A fost înființată, prin Decretul nr. 25, Direcția Generală a Miliției din Ministerul de Interne, care înlocuia Direcția Siguranței Generale.

7 februarie 1949 – Jandarmeria a fost desființată, fiind înlocuită cu trupele de securitate.

30 martie 1951 – DGSP a devenit Direcția Generală a Securității Statului (DGSS) care cuprindea și o Direcție de Informații Externe (DIE).

20 septembrie 1952 – DGSS se desprinde din Minsiterul de Interne și se transforma în Ministerul Securității Statului, care se reintegrează în Ministerul de Interne în septembrie 1953.

11 iulie 1956 – Prin HGM nr 1361, în cadrul Ministerului de Interne s-a înființat Departamentul Securității și Departamentul Internelor.

1960-1965 – Personalul Securității este epurat, fiind îndepărtați mulți din ofițerii impuși de Moscova.

22 iulie 1967 – Odată cu Decretul nr. 710, în cadrul ministerului de Interne a început să funcționeze Departamentul Securității Statului (DSS), condus de un Consiliu al Securității Statului (CSS), care avea în frunte un președinte cu rang de ministru.

4 aprilie 1968 – Consiliul Securității Statului s-a desprins din Ministerul de Interne și a funcționat ca organ central de stat.

9 aprilie 1972 – Prin Decretul nr. 130, Consiliul Securității Statului a reintrat în cadrul Ministerului de Interne. Departamentul Securității Statului a fost reorganizat în șase direcții principale (informații interne, contrainformații economice, contraspionaj, contrainformații militare, securitate și gardă și cercetări penale).

30 decembrie 1989 – Printr-o hotărâre a Consiliului Frontului Salvării Naționale, organele de securitate au fost dizolvate.

26 martie 1990 – Prin Decretul nr. 181 a fost înființat Serviciul Român de Informații, instituție de stat specializată în domeniul culegerii de informații privind siguranța națională.

29 iulie 1991 – A fost emisă Legea nr. 51 privin siguranța națională a României, care stabilește amenințările la adresa siguranței naționale. Sunt stabilite ca organe de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de protecție și Pază, precum și structuri interne specializate din cadrul Ministerului Apărării, Ministerului de Interne și Ministerului Justiției. Activitatea pentru realizarea siguranței naționale este coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

24 februarie 1992 – Prin Legea nr. 14, privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații au fost stabilite principalele sarcini și atribuții ale instituției.

Noiembrie 2001 – Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat un nou Regulament de funcționare a Serviciului Român de Informații.

Martie 2008 – Consiliul Suprem de Apărare a Țării a adoptat hotărârea privind aprobarea Structurii și a Regulamentului de Funcționare ale Serviciului Român de Informații.

Iulie 2008 – A intrat în vigoare noua schemă a Serviciului Român de Informații, aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării în data de 25 martie 2008.

Decembrie 2010 – Se aprobă un nou Regulament de Funcționare al SRI și o nouă schemă organizatorică, după care Serviciul Român de Informații își desfășoară activitatea în prezent.

Martie 2011 – Intră în vigoare noua viziune strategică “SRI în era informațională”, pentru perioada 2011-2015.