MENIU

MOMENT ISTORIC: 450 de acorduri de înfrăţire între localităţi din România şi Republica Moldova

Infratire România - Moldova

Aproape o mie de primari de pe ambele maluri ale Prutului s-au întâlnit la Palatul Parlamentului. - See more at: http://stiri.tvr.ro/sute-de-acorduri-de-infratire-intre-localitati-din-romania-si-republica-moldova_72962.html#sthash.R9kLFWO5.dpuf

MOMENT ISTORIC la Bucureşti: Aproape o mie de primari de pe ambele maluri ale Prutului s-au întâlnit la Palatul Parlamentului.

Edilii din România şi Republica Moldova au încheiat 450 de acorduri de înfrăţire între localităţile pe care le conduc. De aproape trei ori mai multe decât cele semnate, în total, în ultimii 20 de ani. Evenimentul a fost organizat de Platforma Unionistă Acţiunea 2012.

Iniţiatorii acţiunilor de înfrăţire vor să folosească la maxim potenţialul unei ordonanţe de urgenţă care dă dreptul autorităţilor locale din România să finanţeze proiecte comune cu localităţi din Republica Moldova.

Primarii din Republica Moldova se plâng că localităţile lor au bugete şi de zeci de ori mai mici decât unele similare din România. În plus, sunt dependenţi în mare măsură de guvern, pentru că administraţia este încă organizată pe model sovietic, centralizat.

Primarii care au semnat acorduri de înfrăţire îşi propun să colaboreze în domenii diverse: de la investiţii în infrastructură până la activităţi culturale şi sportive sau programe de perfecţionare.

Mai multe articole despre:
Republica Moldova