MENIU

Moise Guran, atac virulent la "idioţii care ne conduc"

Jurnalistul Moise Guran a publicat un articol virulent la adresa unor decizii inexplicabile de gestionare aiuristică a banilor publici.

"Nu mă pot abţine să nu dau cu pălăria de pământ atunci când mi se pare că ţara noastră este pur şi simplu condusă de idioţi", spune Moise Guran pe blogul biziday.ro.

Moise Guran critică decizia Metrorex de a atribui unul dintre cele mai mari contracte din istoria sa (peste 300 de milioane de euro) aceleiaşi firme spaniole care a făcut şi ultimele trenuri pentru metroul bucureştean, "alea de au trebuit ai noştri să taie staţiile că n-aveau loc vagoanele".

Decizia este cu atât mai absurdă, în ochii jurnalistului TVR, cu cât la licitaţie a participat şi o firmă românească care a oferit preţul cel mai mic şi care ar putea genera locuri de muncă în ţară.

"Deşi au venit cu un preţ mai mic cu 20 la sută decât al spaniolilor, deşi au venit cu un preţ mai mic chiar şi decât al chinezilor, ceea ce e destul de greu, românii au pierdut această licitaţie organizată în ţara lor. Potrivit caietului de sarcini, preţul era cel care conta în proporţie de 60 la sută. Habar n-am cât de proaste ar fi putut fi metrourile româneşti făcute la Arad, dar cred că pentru ţara noastră ar fi fost extraordinar ca o companie care angajează oameni de la noi să câştige un contract atât de mare", scrie Guran.

În schimb, călătoria cu metroul se scumpeşte masiv şi probabil că exact ăştia sunt banii suplimentari care ajung din buzunarele bucureştenilor în cele ale spaniolilor.

"Presupun că Ministrul Economiei nici nu ştie că are o fabrică de vagoane la Arad şi o întreagă industrie feroviară ce se chinuie să renască, după ce tot noi am făcut-o zob şi am dat-o la fier vechi. Pe de altă parte, văd că ministrul Ioan Rus se face că plouă, de parcă cei doi miniştri nici nu s-ar cunoaşte între ei". Mai multe...

Mai multe articole despre:
metrou metrorex Moise Guran metrouri