MENIU

Modificări privind distribuirea ajutorului de 2.000 de lei pentru nou-născuți. Când se vor da banii

În vara anului 2022, guvernanții au decis ca mamele cu venituri reduse, cele cu dizabilități, victimele violenței domestice sau minorele, printre altele, să primească un ajutor de 2.000 de lei din partea statului, destinat îngrijirii nou-născuților. 

Prin intermediul unui ordin apărut miercuri, autoritățile au stabilit procedura de distribuire a acestor ajutoare, fapt ce înseamnă că mamele vor putea beneficia efectiv de banii de la stat într-un timp foarte scurt.

Procedura specifică de distribuire a tichetelor sociale electronice pentru îngrijirea nou-născuților, introduse anul trecut prin OUG 113/2022, a fost detaliată în Ordinul Ministerului Investițiilor nr. 1.154/2023, care este deja în vigoare. Potrivit acesteia, lista destinatarilor va fi întocmită de autorități. În mod concret, autoritățile locale trebuie să trimită lista finală a beneficiarilor eligibili către instituțiile prefectului până la ultima zi lucrătoare a fiecărei luni, informează avocatnet.ro.

Potrivit regulilor stabilite prin OUG 113/2022, de ajutorul bănesc, în valoare de 2.000 de lei, pot beneficia mamele care:

- beneficiază de venitul minim garantat (Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat);

- fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei (Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei);

- au dizabilități;

- se află temporar în situații critice de viață (victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente etc.) și/ sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate (nu mai au locuință, au fost alungate din propria locuință sau orice altă situație de vulnerabilitate);

- nu dețin acte de identitate și nu pot beneficia de drepturile civile;

- sunt minore.

De asemenea, mamele provenite din zona de conflict armat din Ucraina pot beneficia de acest ajutor. Valoarea ajutorului pentru îngrijirea nou-născuților este de 2.000 de lei și poate fi actualizat anual de Guvern, cu condiția ca acest lucru să fie făcut cu cel puțin o lună înainte de încheierea anului.

Mamele pot utiliza banii pentru a cumpăra produse necesare îngrijirii nou-născutului, cum ar fi scutece, produse pentru igiena personală, îmbrăcăminte, articole sanitare și medicale pentru mamă și copil, și alte produse specifice trusoului pentru nou-născut.

 

Mai multe articole despre:
ajutor social mame copii ajutoare nou-nascuti alocatie