Modificări majore. Se schimbă perioada examenelor la Bacalaureat și Evaluarea Națională, în 2024
Ministerul Educației schimbă datele principalelor examene din an. Astfel, Evaluarea Naţională ar urma să se desfăşoare în perioada 25-28 iunie, cu afişarea primelor rezultate în 3 iulie. Prima sesiune de Bacalaureat s-ar putea desfăşura între 17 iunie şi 4 iulie, iar cea de-a doua între 8-22 august.
Potrivit informaţiilor din proiecte publicate pe pagina de Facebook a Ministerului Educaţiei, Evaluarea Naţională pentru elevii de clasa a VIII-a ar urma să înceapă în 25 iunie 2024 cu proba scrisă la Limba şi literatura română, cea la Matematică fiind programată pentru 27 iunie 2024. Proba scrisă la Limba şi literatura maternă ar urma să aibă loc în 28 iunie 2024, iar primele rezultate s-ar afişa în 3 iulie 2024.
În ceea ce priveşte Bacalaureatul, sesiunea din iunie-iulie 2024 ar debuta în 17-19 iunie 2024 cu Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A, urmată în 19-20 iunie de Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B, în 19-21 iunie de Evaluarea competenţelor digitale - proba D şi în 25-27 iunie de Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională - proba C.
Probele scrise ar urma să înceapă în 1 iulie 2024, cu cea la Limba şi literatura română - proba E.a), urmată în 2 iulie de proba obligatorie a profilului - E.c), în 3 iulie de proba la alegere a profilului şi specializării - E.d), în 4 iulie de proba la Limba şi literatura maternă - E.b).
Sesiunea din august 2024 ar urma să înceapă în 8-9 august cu Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A, Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B fiind prevăzută în proiectul de calendat în 9 august, iar în 12 august - Evaluarea competenţelor digitale - proba D. Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională - proba C ar urma să aibă loc în 13-14 august 2024.
Proba scrisă la Limba şi literatura română - proba E.a) ar fi programată în 19 august, proba obligatorie a profilului - E.c) în 20 august, proba la alegere a profilului şi specializării - E.d) în 21 august şi proba la Limba şi literatura maternă - E.b) în 22 august.
Ministerul Educaţiei precizează că proiectele de ordin de ministru privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de Bacalaureat şi a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2023-2024, vor fi dezbătute în Comisia de Dialog Social.