Modificări majore în educație. Ce se întâmplă cu bursele elevilor care au doar un singur părinte
Avocatul Poporului a cerut Ministerului Educației ca elevii din familii monoparentale să primească bursa socială indiferent de venitul pe membru de familie.
Reacția Avocatului Poporului vine după ce Federația Părinților și Aparținătorilor Legali (FEPAL) a cerut implicarea instituției, precizând că Ministerul Educației face o discriminare la acordarea burselor sociale pe anul școlar 2024-2025.
Bursele sociale pentru elevii din familii monoparentale sunt condiționate de venit în anul școlar 2024-2025, conform metodologiei cadru de acordare a burselor școlare, publicată în Monitorul Oficial, iar anul trecut școlar nu exista această condiție.
Avocatul Poporului cere Ministerul Educației ca bursele sociale din familiile monoparentale să fie acordate indiferent de veniturile pe membru de familie, adică să revină la vechile reguli din Ordinul nr. 6238 din 8 septembrie 2023, unde se preciza că bursa socială se acordă elevilor care provin din familii monoparentale, “fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie”.
„Am revenit la Ministerul Educației și am solicitat formularea unui punct de vedere pe marginea celor de mai sus, dar și din perspectiva analizării oportunității modificării și completării Ordinului nr. 5518/11 iulie 2024 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor, în sensul revenirii la vechea reglementare din Ordinul nr. 6238 din 8 septembrie 2023 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor, care acorda vocație la obținerea bursei sociale elevilor din familiile monoparentale, indiferent de venitul pe membru de familie. În funcție de informațiile/documentele obținute, vom propune și efectua, după caz, și alte demersuri necesare soluționării dosarului constituit ca urmare a sesizării din oficiu”, scrie în solicitare.