Modificare MAJORĂ în Codul Rutier! Este OFICIAL: polițiștii nu mai pot da amenzi în baza filmărilor din trafic
Camerele de bord folosite de zeci de mii de şoferi pentru a avea o dovadă în cazul în care păţesc ceva rău în trafic sunt inutile. Parlamentul a respins definitiv legea care ar fi permis poliţiştilor să dea amenzi în baza filmărilor făcute în trafic.
Imaginile filmate în trafic de camerele instalate pe bordul mașinilor, nu vor mai putea fi folosite ca bază pentru sancțiuni contravenționale
Asta face ca şi schimbările Codului Rutier, care pedepseşte în premieră comportamentul agresiv, să fie aproape degeaba: dacă poliţistul nu constată direct fapta, ei nu pot da amenzi.
Din 27 februarie, poliţiştii pot da amenzi pentru acest tip ce comportament agresiv în trafic. Atunci intră în vigoare Noul Cod Rutier care pedepseşte şofatul inconştient. Însă dacă un agent nu a apucat să vadă fapta, filmările sunt inutile.
”Sesizările venite din partea participanţilor la trafic pot să conţină un grad mare de subiectivism, să aibă un substrat vindicativ. Nivelul actual al tehnologiei informatice ar permite cu uşurinţă alterarea unor înregistrări video. Prin realizarea de montaj astfel că s-ar crea premiza sancţionării abuzive şi nelegale în contextul în care poliţiştii rutieri nu deţin atribuţii ori competenţe în certificarea veridicităţii acestor înregistrări video.”, se arată în motivarea parlamentarilor.
Motivele care i-au făcut pe parlamentari să renunţe definitiv la schimbarea procedurilor prin care se dau amenzi este că poliţiştii nu pot verifica dacă o înregistrarea este autentică.
În prezent, poliţiştii se folosesc de filmări doar în cazul în care ele au fost făcute cu dispozitive omologate.