MENIU

Modificări în legea avocaturii. Principalii beneficiari: Victor Ponta şi Dan Şova

<p>Senatul a votat luni, 29 iunie, noile amendamente privind legea avocaturii.</p>

Proiectul de lege privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat a fost adoptat luni de senatori, cu 85 de voturi “pentru”, 41 de voturi “împotrivă” şi două abţineri. Noile modificări ar favoriza anumiţi oameni politici.

Plenul Senatului a adoptat, luni, 29 iunie, proiectul de lege privind modificarea şi completarea legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, împreună cu noi amendamente ce includ modificări criticate vehement de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Totodată, noul proiect de lege ar favoriza unii oameni politici, cum ar fi Victor Ponta sau Dan Şova, cercetaţi, în prezent, pentru fapte ilegale comise în perioada în care îşi exercitau profesia de avocaţi.

DNA critică noile modificări aduse legii avocaturii, susţinând că “ar avea drept consecinţă nulitatea unor probe deja administrate în dosarele instituţiei”.

"Adoptarea unor astfel de modificări ar crea o exceptare a unor categorii profesionale de la aplicarea dispoziţiilor Codului de Procedură Penală care trebuie să se aplice tuturor persoanelor indiferent de profesia pe care o exercită. Actualul Cod de Procedură Penală asigură suficiente garanţii privind exercitarea activităţii de avocat precum şi confidenţialitatea relaţiei avocat-client. În prezend, activităţile care determină efectuarea unor percheziţii sau alte acţiuni investigative la sediul unor cabinete de avocatură, se pot realiza doar atunci când există date că avocatul săvârseşte sau pregăteşte comiterea unei infracţiuni, astfel de măsuri fiind exercitate cu controlul prealabil al judecătorului. Adoptarea unui astfel de proiect ar avea ca şi consecinţă nulitatea unor probe deja administrate în dosarele Direcţiei Naţionala Anticorupţie, aflate atât în fazade urmărire penală, cât şi pe rolul instanţelor de judecată”, a explicat DNA, potrivit HotNews.

Şi prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, acuză că noile modificări ale legii au fost introduse pentru a “apăra avocaţii parlamentari suspectaţi de corupţie”.  

“Într-o lege pentru reforma profesiei de avocet, cârdăşia dintre senatorul avocat PSD Chelaru (iniţiatorul proiectului de lege) şi conducerea Uniunii Barourilor a strecutrat câteva texte de lege cu dedicaţie pentru a salva pielea avocaţilor suspectaţi de corupţie, Ponta şi Şova. Astfel, procurorii nu vor mai ave voie să ridice, sechestreze sau confişte înscrisuri, calculatoare, telefoane, etc. aflate în posesia avocatului, după cum parlamentarii avocaţi nu vor mai răspunde penal dacă ascund infracţiunile planificate, inclusiv de corupţie, de care au cunoştinţă în exercitarea profesiei. Mai simplu spus, infractorii, inclusiv politicienii-avocaţi corupţi, pot depozita câte înscrisuri probatorii de corupţie doresc şi pot afla câte fapte de corupţie doresc. Nu răspund penal, în optica senatorului avocat Chelaru şi a conducerii Uniunii Barourilor”, a declarat Predoiu, citat de Agerpres.

Astfel, potrivit amendamentelor introduse în proiectul de lege adoptat luni în plenul Senatului, înscrisurile, suporturile de sunet, imagine şi date, precum şi imaginile şi alte reprezentări aflate în posesia avocatului, se exceptează de la ridicare, sechestrare sau confiscare. Amendamentul este valabil doar daca avocatul nu este suspect de fapte penale sau de favorizarea infractorului, nu obstrucţionează justiţia sau ascunde bunuri implicate în săvârşirea unei infracţiuni.

Totodată, acelaşi proiect de lege stabileşte că avocatul nu va răspunde în faţa legii dacă nu denunţă infracţiuni planificate de care află prin prisma profesiei, exceptând omorul sau uciderea din culă, genocidul, crima împotriva umanităţii sau crima de război, răpirea, luarea de ostateci sau atacul terorist.  

Un alt amendament obligă avocaţii să depună la barou o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că nu sunt lucrători operativi sau neoperativi, inclusiv acoperiţi informatori sau colaboratori ai serviciilor de infomaţii.

De asemenea, aceştia nu au voie să-şi exercite profesia în instituţiile de justiţie în care performează rudele acestora de până la gradul trei, inclusiv.

Proiectul de lege privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat a fost înregistrat la Senat în Decembrie 2014. Senatorii au adoptat proiectul luni, 29 iunie, cu 85 de voturi “pentru”, 41 de voturi “împotrivă” şi două abţineri, cameră decizională fiind Camera Deputaţilor.