Modificări importante pentru șoferii Uber și Bolt, dar și pentru clienți. Ce decizie ar putea lua Guvernul?
La nivel guvernamental s-au purtat negocieri extinse pentru a se modifica OUG 49/2019 pentru a reglementa transportul de persoane. Transportatorii solicită ca firmele de ridesharing să aibă montate aparate de taxare, să nu mai aibă tarif dinamic, iar mașinile să nu mai fie mai vechi de 10 ani.
”Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) salută inițiativa Guvernului României de a modificarea OUG 49/2019, în așa fel încât să existe, în mod real, o concurență loială între cele două activități de transport persoane – respectiv taximetria și transportul alternativ. Camera Națională a Taximetriștilor din România, cu 36 de filiale la nivel național, este membru COTAR.
Ambele activități de transport s-au referit și până acum la aceleași servicii prestate pentru clienți, dar cu diferențe majore din perspectiva legilor care le definesc activitatea. În urma discuțiilor purtate, luna trecută, cu Premierul Marcel Ciolacu și cu Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a decis modificarea legislației, pentru eliminarea prevederilor discriminatorii.
Orice activitate desfășurată pe teritoriul României trebuie să fie impozitată și fiscalizată în România, așa cum este normal într-o țară civilizată. Vrem să fim bine înțeleși: nu avem nimic împotriva niciunei platforme și nici împotriva digitalizării, dar platforma nu face transport de persoane, ci firmele de transport alternativ. Fiind vorba despre activitatea de transport persoane, nu este normal să existe reguli diferite în privința celor două activități similare.
Condițiile impuse Uber sau Bolt
Taxele și impozitele pe care le plătesc firmele cu același tip de activitate trebuie să fie aceleași. De asemenea, condițiile prevăzute de lege pentru desfășurarea acestor activități similare trebuie să fie aceleași:
- un număr egal de licențe de taxi și copii conforme pentru transport alternativ;
- același tip de aparatură pentru taxare, cu principii transparente pentru clienți;
- același mod de stabilire a prețului unei călătorii, eliminându-se tariful dinamic – acesta fiind doar o metodă prin care clientul este păcălit de firmele de transport alternativ, pentru a i se lua mai mulți bani pentru o cursă;
- firmele trebuie să dețină autoturismele în patrimoniul propriu și să fie eliminate contractele de comodat oneroase care se practică acum în transportul alternativ, astfel încât să se poată garanta siguranța în trafic și siguranța clienților;
- mașinile nu trebuie să fie mai vechi de 10 ani, astfel încât să se asigure siguranța clienților și protecția mediului.
Acestea sunt doar câteva dintre prevederile legale care vor aduce la egalitate cele două activități de transport de persoane similare. Până acum, prevederile legii transportului alternativ au fost diferite de ceea ce prevede legea taximetriei. Este necesară armonizarea celor două acte normative, pentru a respecta principiile unei concurențe loiale.
Ministerul Transporturilor va propune, în calitate de coinițiator, un nou proiect de act normativ care va fi pus în consultare publică, în cel mai scurt timp. Mulțumim Premierului României și Ministrului Transporturilor că au ținut cont de propunerile noastre pertinente. Mulțumim, de asemenea, angajaților MAI și ANAF care au participat la discuțiile interministeriale și au informat în mod corect în legătură cu situația din transportul alternativ. De asemenea, mulțumirile noastre merg și către colegii noștri care în această perioadă au contribuit la analiza legislației și au venit cu propuneri și puncte de vedere pentru noul act normativ.”, arată un comunicat al COTAR.