MENIU

Modificare temporară a traseelor tramvaiele liniilor 16 și 36. Unde vor întoarce sâmbătă

Tramvai - imagine de arhivă

Tramvaiele liniilor 16 şi 36 vor funcţiona, sâmbătă, 11 decembrie, pe trasee scurtate, anunță Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI), într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, modificarea temporară a traseului a fost realizată pentru remedierea unei avarii apărute la reţeaua de contact a tramvaielor, pe Şoseaua Petricani.

Pentru remedierea unei avarii la rețeaua de contact a tramvaielor pe Șoseaua Petricani, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a dispus ca liniile 16 și 36 să funcționeze pe trasee scurtate în ziua de sâmbătă, 11.12.2021. Astfel, tramvaiele liniilor 16 și 36 vor circula de la terminalele „Piața Sfânta Vineri”, respectiv „Republica”, până la terminalul „Bulevardul Lacul Tei”.

Pentru preluarea călătorilor în zona părăsită de tramvaie, va fi înființată linia navetă de autobuz 636, care va funcționa pe traseul: terminal „Platforma Industrială Pipera”, Bd. Dimitrie Pompeiu, Șos. Petricani, Bd. Lacul Tei și retur.

Pe sensul spre „Bd. Lacul Tei”, autobuzele vor efectua stațiile: Platforma Industrială Pipera, Metrou Pipera, Rocin, Șoseaua Petricani, Fabrica de Glucoză, Ștrandul Tei, Șos. Petricani, Bd. Lacul Tei, iar pe sensul spre „Platforma Industrială Pipera” vor opri în stațiile: Bd. Lacul Tei, Ștrandul Tei, Fabrica de Glucoză, Șoseaua Petricani, Rocin, Metrou Pipera, Platforma Industrială Pipera.