Modalitatea prin care pacienții pot beneficia de îngrijiri la domiciliu
Mai multe categorii de bolnavi au dreptul la îngrijire medicală gratuită la domiciliu. Facilitatea se acordă pe baza unei recomandări din partea medicului specialist. Fie că este vorba de oameni care au afecțiuni cronice, care nu se pot deplasa sau au trecut prin operații complicate, cu toții pot primi îngrijiri acasă.
Îngrijirea medicală gratuită la domiciliu poate fi recomandată de medici în cazul pacienților imobilizați la pat, cât și a celor care depind în totalitate de o altă persoană. Potrivit Ghidului Asiguratului, perioada în care se acordă acest serviciu nu poate fi mai mare de 90 de zile pe parcursul a 11 luni, iar un singur interval nu poate depăși 30 de zile. Situația este diferită în cazul minorilor, unde timpul total poate atinge 180 de zile.
Îngrijire medicală gratuită la domiciliu pentru românii bolnavi
„Sunt posibile aceste...sau un medic specialist din spital la externare. Sau chiar medicul de familie poate face acest lucru.”, a declarat Radu Barbu, purtător de cuvânt CJAS Mehedinți.
Printre cei care pot oferi îngrijire medicală la domiciliu se numără medicii, asistenții medicali, fizioterapeuții, logopezii sau chiar psihologii care au dreptul să profeseze.
„Medicul de familie merge la copii la bătrâni nedeplasbili, în situații deosebite.”, a completat Marian Boeangiu, medic de familie.
O parte dintre serviciile care pot fi oferite gratuit la domiciliu sunt de monitorizare a pacienților, toaletare, de stabilire a planului de tratament, de efectuare a manevrelor terapeutice, precum și de fizioterapie.