MENIU

Moartea patronului Hexi Pharma. Medicii au efectuat autopsia. Astăzi se fac testele ADN

Trupul neînsuflețit al lui Dan Condrea a ajuns, duminică seară, la ora 21.30, la IML. Luni, medicii legişti au efectuat autopsia, urmând ca documentele să fie trimise procurorilor. Totodată, procurorii au cerut şi efectuarea unor teste ADN, pentru a se stabili cu exactitate identitatea persoanei aflate la volan.

UPDATE. Trupul lui Dan Condrea a rămas la IML, după ce luni a fost făcută o primă parte a necropsiei. Conform unor surse medicale, legiştii au observat că trupul neînsufleţit prezenta foarte multe leziuni şi fracturi la cap, coloană vertebrală, torace, abdomen, dar şi rupturi de organe.

Totodată, ies la iveală şi noi amănunte incredibile după moartea lui Dan Condrea. Patronul Hexi Pharma ar fi mers pe 6 mai la notar şi şi-a actualizat testamentul pe care şi-l făcuse prima dată în anul 2013. Acesta ar fi lăsat o mare parte a averii fetiţei sale de 10 ani, din prima căsătoriei, şi băieţelului său din a doua căsătorie. De asemenea, o parte din avere a fost lăsată şi iubitei sale, Iuliana Ochinciuc, cea cu care are un copil.

UPDATE: Partenera de viaţă a patronului Hexi Pharma, Uliana Ochinciuc, care a venit luni la sediul Serviciului de Medicină Legală Ilfov, a recunoscut cadavrul ca fiind al lui Dan Condrea, au declarat surse din cadrul Serviciului Medical Ilfov pentru MEDIAFAX.

Partenera de viaţă a patronului Hexi Pharma a recunoscut cadavrul ca fiind al lui Dan Condrea

UPDATE: Uliana Ochinciuc, partenera de viaţă a lui Dan Condrea, a ajuns la sediul Serviciului de Medicină Legală Ilfov, pentru identificarea persoanei decedate şi pentru a participa la întocmirea documentelor privind ridicarea cadavrului.

Autopsia în cazul lui Dan Condrea a fost finalizată, urmând ca documentele să fie trimise procurorilor. Procurorii au cerut şi o analiză ADN, pentru a se stabili cu certitudine că este vorba despre Dan Condrea, test care va fi făcut la Institutul de Medicină Legală Bucureşti, la cererea serviciului judeţean, şi va fi gata în cel puţin două zile, precizează surse IML, citate de MEDIAFAX.

Ultimele IMAGINI cu Dan Condrea în viaţă. Ce au descoperit pe camerele de supraveghere

Potrivit anchetatorilor, Condrea era atât de desfigurat încât soția acestuia nu a reușit o identificare precisă. Martorii susțin că, în momentul impactului, maşina acestuia avea peste 150km/h.

Criminaliștii s-au întors, în această dimineață, la locul tragediei, de unde ridică noi probe.

Procurorul General: Condrea urma să fie audiat și să se ia anumite măsuri preventive

Totodată, la fața locului au venit și anchetatori de la Institutul Național de Criminalistică al Poliției Române, care este "cel mai înalt nivel al științei polițienești".

"Există o metodologie de cercetare în aceste situații, iar polițiștii și procurorii care au mers acolo la fața locului au efectuat cercetarea, pas cu pas, conform acestei proceduri care este în curs și, întrucât a intervenit acum seara, ea a fost reluată, în această dimineață, cu resurse superioare, adică vreau să vă asigur că ceea ce fac organele Poliției Judiciare și procurorii la fața locului este ceva care e profesionist și au făcut nenumărate astfel de cercetări, nu este o problemă extrem de complicată să cercetezi un accident de circulație", a arătat procurorul general, Augustin Lazăr.
 
Reamintim că Dan Condrea, patronul companiei care vindea dezinfectanți diluați spitalelor, a murit, duminică, într-un accident de mașină. Autoritățile nu exclud varianta sinuciderii, deoarece nu există urme de frânare și drumul este drept în zonă.
 
Accidentul s-a produs în satul Tamaș, între Buftea și Corbeanca, în apropierea fabricii Hexi Pharma.
 
Primul apel la 112 a ajuns la 18:47 de minute. Doi martori, un biciclist și un șofer, au văzut tot ce s-a întâmplat. Șoferul a fost chiar depășit de Condrea și a povestit reporterilor că patronul Hexi Pharma mergea cu viteză. Ambii au dat declaraţii la Poliţie.

Imagini șocante de la locul accidentului lui Dan Condrea. Cum arată mașina

Poliţia nu a confirmat oficial că bărbatul decedat este Dan Condrea. Asta pentru că, în urma accidentului, patronul Hexi Pharma a fost desfigurat. La faţa locului a ajuns fosta soție a acestuia, care l-a identificat după hainele pe care le purta.
 
Totuşi, pentru a putea spune cu certitudine că este vorba despre patronul Hexi Pharma, oamenii legii vor preleva probe AND.
Mai multe articole despre:
hexi pharma dan condrea Dan Condrea a murit