MENIU

MOARTE SUSPECTĂ. Căpitanul unei nave, găsit mort în Portul Constanţa

Căpitanul unei nave, un bărbat în vârstă de 66 de ani, de naţionalitate georgiană, a fost găsit mort la bordul navei, în Portul  Constanţa. Moartea este considerată suspectă, deoarece pe trupul bărbatului au fost găsite urme de violenţă.    

Poliţiştii constănţeni de la Serviciului Transporturi Maritime au deschis un dosar penal după ce comandantul secundu al unui vas sub pavilion Sierra Leone, aflat în rada interioară a Portului Constanţa, a murit în condiţii suspecte.

Iniţial, apelul a semnalat că bărbatul ar fi suferit un infarct, iar spre navă a plecat o ambarcaţiune de salvare a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), dar când aceasta a ajuns acolo, căpitanul era decedat.

„SAR Artemis a intervenit la o navă sub pavilion străin pentru a transborda comandantul secund, care avea probleme medicale. Un infarct ni s-a spus nouă. Acesta era însă decedat”, au precizat reprezentanţi ai ARSVOM.

Ulterior, au fost sesizaţi poliţiştii Serviciului Transporturi Maritime, care s-au deplasat în dana 10 a Portului Constanţa, unde fusese adus comandantul secund, un bărbat în vârstă de 66 de ani, de cetăţenie şi naţionalitate georgiană.

„După constatarea decesului de către medicii de pe ambulanţa sosită la faţa locului a fost stabilit diagnosticul prezumtiv de moarte suspectă”, spun poliţiştii constănţeni.

Surse locale declară că pe trupul bărbatului existau mai multe urme de violenţă, cadavrul fiind transportat la Morga Cimitirului Central Constanţa în vederea efectuării necropsiei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, cercetările urmând să fie continuate de lucrătorii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime.

 

Realitateadeconstanta.net

Mai multe articole despre:
moarte Constanţa vas moarte suspectă căpitan