MENIU

Moarte misterioasă: Un bărbat din Bistrița, găsit decedat pe DJ 173

Moarte misterioasă: Un bărbat din Bistrița, găsit decedat pe DJ 173

Un bărbat din Bistrița, care se depalsa cu bicicleta pe DJ 173, a fost găsit decedat, astăzi, între localitățile Teaca și Ocnița. Polițiștii cercetează împrejuările în care s-a produs decesul, relatează realitateadebistrita.net.

„La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 68 de ani, din Bistrița, iar ca urmare a primelor verificări efectuate a reieșit faptul că acesta se deplasa pe bicicletă și, la un moment dat, s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe acostament. Din păcate, bărbatul a decedat", a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În cauză urmează a fi dispusă necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Mai multe articole despre:
deces barbat bistrita