Moarte infiorătoare. Un cunoscut avocat din Buzău, găsit strivit între propria mașină și gardul casei
Sfârșit terifiant pentru unul dintre cei mai buni avocați buzoieni, la doar 47 de ani. Bărbatul a fost găsit în fața locuinței sale, aparent prins între autoturismul său și gard.
Trupul lui Daniel Tibişoiu, în vârstă de 47 de ani, a fost găsit prins între portiera maşinii şi unul dintre stâlpii gardului vilei sale, din comuna buzoiană Verneşti.
Anchetatorii iau în calcul varianta că bărbatul s-ar fi dat jos din maşină pentru a deschide poarta, însă autoturismul s-a pus în mişcare și l-a lovit. O altă variantă este ca bărbatului să i se fi făcut rău și să fi căzut din autoturism, potrivit Reporter Buzoian.
În urma unui apel la 112, la faţa locului a ajuns un echipaj al Ambulanţei Buzău. Avocatul a fost transportat la spital, însă manevrele de resuscitare au fost inutile, o oră mai târziu fiind pronunţat decesul.
Decesul a fost deplâns atât de președintele USR Buzău, prieten bun cu Tibișoiu, cât și de ministrul PSD al Culturii, Lucian Romașcanu. „Un om de o mare bunătate, un suflet curat, un om foarte drag, avocatul Daniel Tibișoiu a plecat mult prea devreme... Dumnezeu să te odihnească, Dănuț!”, a scris acesta.