MENIU

Moarte CUMPLITĂ pentru un bărbat de 52 de ani. A căzut de la etajul 6 în timp ce se afla în vizită

Un bărbat în vârstă de 52 de ani a decedat joi, după ce a căzut de la etajul șase al unui bloc din Constanța, conform informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Incidentul a avut loc pe strada Lt. Theodor Lemnea, în zona Trocadero a orașului.

Ce au anunțat autoritățile

Polițiștii Secției 3 au fost alertați cu privire la eveniment și s-au deplasat rapid la fața locului. Din primele informații obținute de la martori, se pare că bărbatul era în vizită la o cunoștință în momentul în care s-ar fi aruncat de la etaj.

Ajunși la fața locului, polițiștii au confirmat că bărbatul a suferit o cădere de la înălțime. Echipajele medicale au intervenit imediat și au efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, acesta a fost declarat decedat la scurt timp.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a clarifica circumstanțele exacte ale tragediei și pentru a stabili dacă există alte elemente care au contribuit la incident.

„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat de 52 de ani. Personalul medical a efectuat manevre de resuscitare asupra acestuia, bărbatul fiind declarat decedat", se arată într-un comunicat transmis de IPJ Constanţa.