Miza uriașă a schimbării de la Aeroportul Otopeni: concesionarea pe 40 de ani a parcărilor
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, l-a demis joi pe șeful Aeroportului Otopeni, Gabriel Stroe. Decizia a venit după un control inopinat la aeroport, dar mizele schimbării par să fie mai puțin accidentale.
Consiliul de Administrație al Companiei de Aeroporturi București (CAB) a votat joi după-amiază demiterea lui Gabriel Stoe și înlocuirea lui cu George Alexandru Ivan, actual director comercial.
Surse ministeriale au declarat pentru G4Media.ro că miza schimbării de la Aeroportul Otopeni ar fi concesionarea parcărilor aeroportului către un partener privat, o afacere cifrată la circa 8 milioane de euro pe an.
George Alexandru Ivan ar fi elaborat deja un document asumat de Departamentul Comercial al Companiei Aeroporturi prin care propune o asociere în participație cu o firmă privată timp de 40 de ani. Motivul? Modernizarea și extinderea parcărilor. Nu e clar însă de ce compania de aeroporturi nu ar putea face singură aceste modernizări ale parcărilor, în condițiile în care are an de an profituri însemnate, fiind o companie de tip monopol.
George Alexandru Ivan este și nepotul lui Eugen Davidoiu, fost şef al unor mari companii de stat precum Electrica Serv, Termoelectrica şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO).
George Alexandru Ivan a fost abonat și el la funcții în marile companii de stat, potrivit CV-ului său: director în ElectricaServ, membru în CA al Companiei de Aeroporturi, director Electrificare CFR, membru în CA al CNAIR și director RADET.