MENIU

Miturile despre îngheţată, demontate de medici. De ce e rău să dăm copiilor îngheţată topită

Miturile despre îngheţată, demontate de medici. De ce e rău să dăm copiilor îngheţată topită

Desertul preferat al copiilor în perioada verii, îngheţata, este văzut de mulţi dintre părinţi ca un adevărat inamic şi este considerat drept principalul responsabil pentru „roşul în gât“, afecţiunea care îi chinuie pe cei mici.

În timp ce între părinţi şi copii se dă un adevărat război pe tema desertului răcoritor şi aromat, medicii spun că, în privinţa îngheţatei, de-a lungul timpului s-au croit multe mituri. În realitate, produsul nu este nici pe departe un duşman al sănătăţii, dacă este mâncat cu grijă.

Primul secret pentru a evita durerile de gât este să nu consumaţi îngheţata topită, pentru că atunci există tendinta de a mânca repede. Este recomandat să o consumăm îngheţată, doar de aceea se şi numeşte astfel, însă câte puţin.

„Îngheţata nu se lasă la topit deoarece, cu toate că este topită, moale, totuşi rămâne rece. În momentul acela, gustul ne îndeamnă să luăm o cantitate mai mare, şi atunci mucoasa gâtului suferă un şoc termic foarte rapid. Apare inflamaţia, apare durerea în gât, usturimea, tusea uscată. Întotdeauna mucoasa se adaptează, cu o singura condiţie, să se petreaca această schimbare de temperatură într-un timp relativ lung, asta însemnând 5-7 minute, şi nu în 40 de secunde”, avertizează medicii orl-işti, citaţi de adevarul.ro.