Mitul întoarcerii lui Saturn. Cum îți schimbă viața această planetă începând cu vârsta de 27 de ani
Când eram mici, eram întrebați frecvent ce vrem să „ne facem” atunci când ajungem mari. Dacă răspunsurile noastre de atunci erau conforme cu interesele, curiozitățile și, de ce nu, cu teribilismul specific vârstei, la maturitate, această întrebare încă este validă, dar poate căpăta alte răspunsuri.
Şi asta pentru că maturitatea este, se pare, ceva repetitiv, care vine în viața noastră la un interval de 29.4 ani, datorită unor mișcări ciclice pe care planeta Saturn le face în jurul Soarelui. Cu alte cuvinte, între 27 și 30 ani, viața noastră începe să se schimbe, iar adevărata noastră maturitate își intră în drepturi.
Explicația acestui ciclu este următoarea: Saturn este cunoscut ca fiind planeta Karmei, ce are rolul de a te face să-ți înveți lecția pe propria piele. Și nu în cel mai plăcut mod cu putință. Una dintre percepțiile astrologice în legătură cu Saturn este că acest corp ceresc simbolizează moartea. Este, de altfel, o reinterpretare modernă a simbolului lui Saturn - considerat și patronul agriculturii, care o reprezenta pe Ceres, zeița recoltei la grecii antici, ținând în mână o coasă și un buchet de spice.
Citeşte continuarea pe divahair.ro.