MENIU

Mitropolitul Ucrainei, în fața instanței după perchezițiile SBU. Ce ACUZAȚII i se aduc înaltului prelat - PROTESTE masive

Mitropolitul Pavlo al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC)/ Twitter Nexta

Mitropolitul Pavlo al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC) s-a prezentat sâmbătă, în faţa unei instanţe din Kiev, sub acuzaţia de apologie a invaziei ruse în Ucraina şi de instigare la disensiuni religioase. Şedinţa de judecată s-a încheiat însă printr-o amânare pentru luni, după ce ierarhul a declarat că este bolnav.

Înaintea procesului, mitropolitul fusese interogat de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), relatează Reuters preluat de Ziare.com.

De altfel, chiar șeful SBU Vasil Maliuk a afirmat ulterior că "legea şi răspunderea pentru încălcarea ei sunt aceleaşi pentru toţi".

Biserica Ortodoxă Rusă este acuzată de autorităţile ucrainene de menţinerea legăturilor cu Biserica Ortodoxă Rusă, respectiv cu Patriarhia la Moscova, deşi cel puțin la nivel terioretic a rupt oficial legăturile cu aceasta în mai anul trecut.

Tot sâmbătă, zeci de credincioşi ai UOC s-au adunat pentru a protesta în faţa Lavrei Peşterilor (Pecerska Lavra) din Kiev, la scurt timp după ce mitropolitul Pavlo a anunțat prin intermediul presei un mesaj video în care anunţa că "lavra a fost percheziţionată".

"Ei zic că eu susţin agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Eu am spus, spun şi voi spune: condamn toate tentativele împotriva statului nostru, iar ceea ce au făcut Rusia şi Putin este de nejustificat", a arătat el.

Mai multe articole despre:
mitropolit ucraina instanta sbu servicii ucrainene