MENIU

Mitropolitul Arhidiecezei de București, ÎPS Aurel Percă, susține că este nevoie de acordul părinților pentru orele de educație sexuală

Elevi la școală

ÎPS Aurel Percă, preşedintele Comisiei pentru Învăţământ a Conferinţei Episcopilor Catolici din România, susține că este nevoie de acordul scris al părinților pentru orele de educaţie sanitară care includ componente de educaţie sexuală. În acest sens, cere Parlamentului să dezbată şi să adopte legea protecției copilului în aceeaşi formă, cu modificările din 2020 care au inclus acest acord al părinților.

 

ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, Președintele Comisiei pentru Învățământ din cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din România, afirmă: „Considerăm că este necesar ca părinții să fie informați cu privire la conținutul orelor de educație sanitară care includ componente de educație sexuală. Educația copiilor nu începe odată cu programa școlară, părinții fiind primii responsabili de transmiterea valorilor către copiii lor. Prin urmare, numai la cererea lor și respectându-se principiile moral-religioase ale acestora, școala le poate pune la dispoziție astfel de cursuri”.

„Solicităm, așadar, reprezentanților din Parlamentul României să dezbată și să adopte legea în aceeași formă, adică adoptându-se modificările din 2020 care prevăd acordul scris al părinților pentru programele de educație sanitară care includ componente de educație sexuală. Există, de altfel, un precedent al acordului scris al părinților și în cazul orelor de religie. Constituția României garantează dreptul oricărui părinte de a-și formacopiii conform convingerilor lor etice și religioase. Cum putem pregăti generația tânără pentru perioada post-Covid-19, în care sunt necesare simțul civic și solidaritatea? Trebuie să schimbăm orientarea culturală de fond, cultivând un simț de responsabilitate foarte puternic, care presupune conjugarea tuturor forțelor, atât din partea confesiunilor, dar și printr-o susținere a educației de către Stat prin legi corecte, care să respecte libertatea de decizie”, susține ÎPS Aurel Percă, într-un comunicat de presă.

După modificările adoptate în 2020 la Legea 272/2004 care prevedea ca amendament ca programele de educație sanitară, desfășurate ca activități extracurriculare, să se facă doar cu acordul scris al părinților, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului s-a întors în Parlament prin cererea de reexaminare înaintată de Președintele Klaus Iohannis pe 4 noiembrie 2020, chiar dacă Curtea Constituțională a României a confirmat natura constituțională a Legii în 29 octombrie 2020.

Arhiepiscopul reamintește, în același comunicat de presă, că „obligativitatea orelor de educaţie sexuală reprezintă o încălcare a drepturilor părinţilor, garantate de Constituţia României”, semnalată de Conferinţa Episcopilor Catolici din România pe 28 aprilie 2020.