MENIU

Miting în Piaţa Victoriei după rezultatele alegerilor din 26 mai

Câteva zeci de persoane s-au strâns în Piaţa Victoriei, după anunţarea exit-pollurilor pentru alegerile europarlamentare şi pentru referendumul pe justiţie, a notat agerpres.ro.

"Lăsaţi-i să voteze” şi „PSD, ciuma roşie” au scandat oamenii aflaţi în Piaţa Victoriei, potrivit Adevarul.ro.

Jandarmii au început să împrejmuiască zona centrală a pieţei cu garduri.

Oamenii au fluturat steagul României şi pe cel al Uniunii Europene. De asemenea, aceştia au scandat lozinci împotriva coaliţiei aflate la guvernare, dar şi proeuropene. Totodată, ei cer autorităţilor prelungirea programului de votare în diaspora, potrivit agerpres.ro.

"Hai acum în stradă. Dreptul universal la vot nu e respectat. Din nou. Prezenţa era de 43 la sută, mult peste previziuni, dar, în ritmul acesta, mulţi nu vor reuşi să îşi exercite dreptul de a alege. Cozile enorme nu sunt vina noastră. BEC a decis, mai devreme, că votul din diaspora nu va fi prelungit. E nedemocratic ca, din cauza unor probleme de organizare, o parte a populaţiei să fie rămană pe dinafară. Democraţia nu e pe compromisuri. Hai acum în stradă, să susţinem dreptul la vot pentru toţi. Un drept pentru a cărui încălcare vom cere responsabililor demisia” a fost mesajul postat pe pagina de Facebook Corupţia ucide.

Realitatea TV și realitatea.net va prezintă primele rezultate ale alegerilor din 26 mai

PSD și PNL, la egalitate. USR PLUS ocupa locul al doilea. 

PSD: 25,8%

PNL: 25,8%

USR PLUS: 23,9%

Pro România: 5,7%

UDMR: 5,4%

PMP: 5,2%

ALDE: 4,9%

* rezultatele sunt valabile pentru ora 19:30.

Mai multe articole despre:
Liviu Dragnea protest piaţa victoriei