MITĂ LA BAC. Doi profesori și un inspector școlar din Brăila, REŢINUŢI
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus miercuri reținerea a doi profesori și a unui inspector școlar pentru mită la examenul de bacalaureat în sesiunea august - septembrie.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, au fost reținuți: Manuela Mirela Danielescu, inspector școlar specializarea matematică în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Brăila, pentru trei infracțiuni concurente de complicitate la luare de mită, Florin Valentin Damian și Daniela Haret, ambii profesori corectori la Colegiul Tehnic Panait Istrati din Brăila, la examenul de bacalaureat în sesiunea august — septembrie 2014, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de luare de mită.
Cei trei vor fi prezentați joi Tribunalului Galați, cu propunere de arestare preventivă.
De asemenea, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de Iulian Văsii până la finalizarea cercetărilor, pe durată nedeterminată, acuzat de dare de mită.
DNA precizează că, la 28 august, cei doi profesori corectori, având ajutorul inspectorului școlar Mirela Danielescu, au solicitat și au primit, de la Iulian Văsii Iulian, suma de 2.500 lei pe care cei doi au împărțit-o.