Mit sau realitate: chiar ţi se micşorează stomacul dacă mănânci mai puţin?
Atunci când vrei să slăbești, ai senzația că stomacul tău parcă s-a micșorat în timpul săptămânilor în care mănânci sănătos.
De asemenea, cele mai multe persoane simt că stomacul lor se lărgești atunci când au stil de viață nesănătos și mănâncă mai mult decât ar avea nevoie. Dar stomacul chiar se lărgește sau se comprimă în funcție de obiceiurile alimentare ale unei persoane?
Se pare că există un sâmbure de adevăr, dar lucrurile sunt mult mai complicate de atât, potrivit specialiștilor citați de womenshealthmag.com. "Stomacul este un organ conceput să se întindă", explică medicul gastroenterolog Kyle Staller.
Când mănânci, alimentele nu cad pur și simplu într-un "sac" mare, ci intră în primă fază într-o zonă a stomacului numită fundus sau partea superioară a stomacului. Această parte se lărgește atât cât poate pentru a cuprinde alimentele pe care le consumi, dar dimensiunile sale diferă de la o persoană la alta. Unii oameni pot avea o capacitate mai mare, în timp ce alții nu au prea mult spațiu la dispoziție, scrie eva.ro.