MIŞU FOTINO A MURIT. Actorii regretă dispariţia lui Mişu Fotino
MIŞU FOTINO A MURIT. Alexandru Arşinel a declarat pentru MEDIAFAX că actorul Mihai (Mişu) Fotino, care a a murit luni, la vârsta de 83 de ani, a fost un partener excepţional, "gata mereu să facă un compliment" şi a cărui dorinţă de a urca pe scenă a fost "totală".
MIŞU FOTINO A MURIT. Alexandru Arşinel a precizat că actorul Mihai (Mişu) Fotino a absentat "forţat" de pe scenă din cauza unui accident vascular cerebral. "Îmi pare rău că a trebuit să trăiască atâţia ani în afara scenei", a declarat pentru MEDIAFAX Alexandru Arşinel.
De asemenea, Arşinel a spus că "dorinţa lui Mihai Fotino de a urca pe scenă a fost totală" şi că, după o perioadă grea, Mihai Fotino a "luat drumul pe care marii actori români l-au luat în ultimii ani".
"A fost un partener excepţional. N-a jignit niciodată pe nimeni. Era tot timpul dispus să îţi facă un compliment. Un actor de o calitate excepţională", a mai spus Alexandru Arşinel, menţionând că regretă enorm dispariţia actorului Mihai Fotino.
Mihai (Mişu) Fotino, actor al Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a murit luni, la vârsta de 83 de ani.
Mişu Fotino a murit luni, în jurul orei 15.30, la Spitalul Elias din Bucureşti, unde era internat de aproape o săptămână, a declarat pentru MEDIAFAX directorul medical al unităţii sanitare, medicul Dana Safta.
Mitică Popescu a declarat pentru MEDIAFAX că Mihai Fotino, care a încetat din viaţă luni, la vârsta de 83 de ani, era un om extraordinar, afirmând că "încă un mare actor a dispărut".
"E groaznic. (...) Nu am cuvinte... mai ales că ne întâlneam, ne vedeam, pentru că eram vecini. Era un om minunat, un om extraordinar", a declarat actorul Mitică Popescu.
"Maestrul Mihai Fotino (Mişu Fotino) a încetat din viaţă, în cursul zilei de azi, la vârsta de 83 de ani. În cei peste 50 de ani petrecuţi pe scena Teatrului Naţional «I. L. Caragiale» din Bucureşti, artistul a dat viaţă unor personaje memorabile. Îţi mulţumim, Maestre!", se arată şi într-un mesaj publicat de TNB pe pagina oficială de Facebook.
Născut pe 14 septembrie 1930, în Bucureşti, Mihai Fotino (cunoscut şi ca Mişu Fotino), şi-a construit o carieră bogată în teatru, dar şi în cinematografie şi în televiziune abordând mai ales genul comediei.
Copilăria şi adolescenţa le-a trăit la Braşov, unde tatăl lui, Mişu Fotino - fondator al Teatrului de Stat din Braşov -, era actor şi cu care a jucat împreună încă de când era foarte mic. A debutat la vârsta de şase ani, în anul 1936, în piesa de teatru "Coloniale", iar, din 1952, Mihai Fotino a fost actor la Teatrul Dramatic din Braşov.
A fost remarcat de marele regizor Sică Alexandrescu, care a decis să-l aducă la Bucureşti. Din 1956, a jucat la Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti.
Totodată, Mihai Fotino a jucat în numeroase filme şi producţii de televiziune, printre acestea numărându-se "Directorul nostru" (1955), "Telegrame" (1959), "Porto-Franco" (1961), "Codin" (1963), "Politică şi delicatese" (1963), "Titanic vals" (1964), "Amprenta (1967), "Balul de sâmbătă seara" (1968), "Elixirul tinereţii (1975), "Tufă de Veneţia" (1977), "Chiriţa la Iaşi" (1987), "Sexy Harem Ada-Kaleh" (2001).
La cea de-a XIV-a ediţie a galei premiilor Uniunii Teatrale din România, (UNITER), din 2006, Mihai Fotino a fost premiat pentru întreaga sa activitate.
De asemenea, a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) "pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice". În februarie 2004, a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D - "Arta Spectacolului", "în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului".