Misterul "rocilor călătoare" din Valea Morţii a fost elucidat

Într-o zonă izolată din Parcul Naţional Valea Morţii (Death Valley National Park) din California, mai multe roci bizare, cunoscute sub numele de "călătoare", se deplasează pe suprafeţe complet plane, fără ajutorul gravitaţiei, informează huffingtonpost.com.

Oamenii şi-au dat seama de existenţa acestor deplasări misterioase întrucât rocile - unele dintre ele cântăresc peste 300 de kilograme - lasă pe sol urme lungi şi adânci. Însă nimeni nu reuşea să explice fenomenul şi să identifice cu exactitate modul prin care acele roci se puteau deplasa.

De-a lungul anilor, savanţii şi pasionaţii de mistere au furnizat tot felul de teorii pentru a elucida misterul "rocilor călătoare". Unii spun că rocile sunt deplasate de vânturile puternice sau atrase de câmpul magnetic. Alţii dau vina pe autorii de farse - sau chiar pe extratereştri. Nesatisfăcuţi de aceste explicaţii, mai mulţi cercetători şi voluntari au ataşat în 2011 dispozitive GPS pe 15 roci şi le-au plasat în Racetrak Playa - formaţiunea apărută în urma secării unui lac, unde "rocile călătoare" au fost văzute prima dată. Apoi, ei au aşteptat să vadă ce se întâmplă.

Unul dintre cercetători, Ralph Lorenz, profesor de fizică la Universitatea Johns Hopkins, a spus că proiectul era "cel mai plictisitor experiment din toate timpurile".

După doi ani, doi dintre colaboratorii profesorului Lorenz - Richard Norris, profesor de paleobiologie la Scripps Institution of Oceanography, şi Jim Norris, inginer la Interwoof, compania care dezvoltă sistemele de monitorizare din dispozitivele GPS - au făcut o vizită în acea regiune şi au observat că zona fusese inundată.

Atunci ei au asistat, pentru prima dată şi chiar de la faţa locului, la deplasarea "rocilor călătoare".

"Ştiinţa include uneori elementul «noroc»", a declarat Richard Norris. "Credeam că va trebui să aşteptăm între cinci şi zece ani fără ca nimic să se mişte pe acolo, dar, după doar doi ani de la debutul proiectului, s-a întâmplat să ne aflăm acolo la momentul potrivit pentru a urmări fenomenul cu ochii noştri".

Savanţii au aflat astfel că rocile se mişcă doar în anumite condiţii. Mai întâi, apa trebuie să inunde acel fost fund de lac şi să aibă un nivel suficient de ridicat pentru ca baza rocilor să fie înconjurată de "o oglindă" de gheaţă. Dacă acele "oglinzi" sunt suficient de mari, chiar şi o pală uşoară de vânt va putea să deplaseze rocile înconjurate de gheaţă, spun cercetătorii americani.

Odată aflate în mişcare, rocile se deplasează cu intermitenţe, schimbându-şi uneori direcţia destul de brusc, dacă vântul îşi modifică la rândul său cursul.

"Ultima deplasare a avut loc în 2006, iar rocile s-au mişcat foarte puţin. Există, de asemenea, dovezi care arată că frecvenţa cu care se produce deplasarea rocilor - un fenomen care pare să necesite nopţi foarte reci pentru ca gheaţa să poată să se formeze - a scăzut după anii '70, în urma încălzirii globale", a precizat Ralph Lorenz.