Misterul poşetei albastre din maşina lui Gheorghe Dincă
Se complică ancheta în cazul de la Caracal. Obiecte găsite în mașina lui Gheorghe Dincă și despre care nu se știe cui aparțin îi duc pe criminaliști cu gândul la o a treia victimă. E vorba despre un cercel și o poșetă, care nu sunt nici ale Alexandrei și nici ale Luizei, adolescente pe care bărbatul de 66 de ani a spus la audieri că le-a ucis.
Procurorii DIICOT anunță că au cerut expertizarea unor noi probe, un cercel și o poşetă, găsite în mașina lui Gheorghe Dincă. Obiectele ridică multe semne de întrebare pentru că părinții celor două victime nu le recunosc. Iar incertitudinea din spatele analizelor genetice, care nu au putut stabili ADN-ul, pentru că oasele din pădure erau prea arse, conturează și mai mult ideea celei de-a treia vicime a lui Gheorghe Dincă.
Când au percheziţionat maşina lui Gheorghe Dincă prima oară, anchetatorii au găsit la suprafaţă un cercel cu pietre argintii, pe care mama Alexandrei Măceşanu l-a recunoscut ca fiind al fiicei sale.
Anchetatorii au găsit atunci şi o poşetă albastră, despre care nici mama Alexandrei, nici cea a Luizei Melencu nu le-au recunoscut. De altfel, nici până acum nu a fost găsit rucsacul pe care Luiza îl avea la ea în ziua dispariţiei.
Ulterior, la o nouă serie de percheziţii în maşină, după ce au demontat până la schelet autoturismul, anchetatorii au găsit un alt cercel, diferit de primul, cu un ornament negru. Obiectul nu a fost recunoscut de niciuna din mamele fetelor pe care Dincă a spus că le-a ucis.
Pentru a înţelege cui aparţin aceste două obiecte, echipa care cercetează acest caz le-a trimis pentru a fi expertizate, pentru a stabili dacă probele ADN obţinute se potrivesc cu celor două fete sau se pune problema unei a treia victime.
De altfel, anchetatorii iau în calcul existenţa unei a treia victime încă de la început, cu atât mai mult cu cât criminaliştii spun că Gheorghe Dincă are un profil atipic al unui criminal în serie şi că e puţin probabil să fi început să comită aceste fapte la 60 de ani.
Sursa: digi24.ro