MISTERUL MORŢII LUI MATTEO CASSANI CREŞTE. Ce a primit înainte SĂ SE ARUNCE
Cu doar câteva zile înainte de a muri zdrobit de caldarâmul din faţa sediului central al ENEL, directorul Matteo Cassani primise din partea şefilor companiei o recompensă de aproximativ 100.000 de euro.
“Omul este curat, nu a fost anchetat sau citat în vreun dosar”, ne-au dezvăluit surse judiciare. Alţii au vorbit de o dramă în mijlocul căreia a fost prins din cauza unor probleme de sănătate ale soţiei sale românce.
O dramă care i-ar fi consumat şi ultima picătură de energie şi l-ar fi împins către un gest extrem, ce s-a consumat acum o săptămână, în Bucureşti.
“A umblat disperat pe la spitale din toată Europa pentru a găsi leacul împotriva bolii soţiei lui. Pentru asta şi-a luat concediu fără plată şase luni”, spun apropiaţi de-ai fostului director.
Însă nici ipoteza sinuciderii nu poate fi confirmată oficial decât cu presupuneri, atâta vreme când nu există indicii clare în acest sens. Cert este că, recent, Matteo Cassani încasase aproximativ 100.000 de euro, potrivit libertatea.ro.