Misterul morții Flaviei, fata găsită fără suflare în cadă, se adâncește. Ce a descoperit autopsia
Misterul morții tinerei în vârstă de 24 de ani găsită fără viață în cada unui apartament din Deva se adâncește. Legiștii au efectuat necropsia trupului neînsuflețit al fetei și se pare că moartea a survenit prin înecare. Ea a fost găsită de iubitul ei alarmat că nu mai răspundea la telefon. A fost prea târziu, însă, fiindcă tânăra nu a mai putut fi salvată, scrie Realitateadehunedoara.net.
Ioana Flavia locuia cu iubitul ei, fratele și mama acestuia, într-un apartament din Deva. Era singură acasă, ieri, când s-a petrecut toată tragedia.
Zvonurile apărute, potrivit cărora ar fi consumat substanțe psihoactive, nu au fost confirmate oficial. Probele de laborator vor stabili dacă, în acest caz, a fost sau nu vorba despre consum de substanțe interzise.
„A murit înecată, fără să simtă durere sau să fie conștientă”
Fratele ei a postat, pe rețeaua de socializare, un mesaj cu privire la cauza decesului. „Știu că toți așteptați rezultatul autopsiei surorii mele, Ioana Flavia, care, ieri, a decedat. Concluzia medicului legist este următoare: moarte prin înecare, survenită în urma alunecării din poziție verticală (din picioare), moment în care, cu ceafa, s-a lovit de marginea căzii. În momentul loviturii, la nivelul coloanei și a nervului principal din acea zonă, s-a produs o pralizie totală. Practic, a murit înecată, fără să simtă durere sau să fie conștientă. Dumnezeu să o ierte”, a scris, pe Facebook, fratele tinerei.
Tot pe pagina de pe rețeaua de socializare a tinerei au apărut zeci de mesaje de condoleanțe. Prieteni apropiați, dar și alte persoane care au cunoscut-o au ținut să își exprime durerea și să transmită gânduri de întărire familiei care trece acum prin momente groaznice. Cu toții deplâng dispariția tragică și prematură a tinerei.
Ioana Flavia va fi condusă pe ultimul drum sâmbătă, în satul Strei Săcel, de lângă Călan.