MENIU

Mistere ale Bibliei care nu au fost descifrate niciodată

Pe langa informațiile pe care le cunoaștem cu toții, Biblia conține și multe enigme istorice care au rămas nedezlegate până în zilele noastre. Iată o parte dintre misterele prezente în Cartea Sfântă care nu și-au găsit răspunsul.

Numele plin de taine al lui Dumnezeu

Conform tradiţiei evreieşti, există mai multe moduri în care se face referire la Dumnezeu, dar cel corect este Tetragrammaton, un cuvânt cu patru litere. El a fost scris „YHVH“ – această combinaţie de litere este menită să fie numele adevărat al lui Dumnezeu, însă nimeni nu ştie cum se pronunţă. Pronunţia corectă a dispărut din istorie şi tot ceea ce avem astăzi sunt doar presupuneri. Variante de pronunţie şi transcriere pot fi Iahwe, Iahve sau Iehova.

Behemoth

Potrivit yogaesoteric.net, in Biblie, în cartea lui Iov, se vorbeşte despre o creatură gigantică şi foarte puternică, numită Behemoth. Din descrierea ei, ştim că Behemoth este un animal terestru foarte mare. Însă în zilele noastre, nimeni nu are idee despre ce poate fi vorba. Unii cercetători au sugerat că acest animal ar putea fi un hipopotam, alţii au spus că ar fi un elefant sau chiar un dinozaur care a supravieţuit în timpurile biblice. Dar Behemoth rămâne în continuare un mister total.

Anul real de naştere al lui Iisus

Cele mai multe evenimente care sunt descrise de Evanghelii nu sunt legate de o dată exactă, iar naşterea lui Iisus nu face excepţie. În Evanghelia după Luca se spune că Iisus s-a născut în timpul domniei lui Irod, când a avut loc primul recensământ. Ceea ce este imposibil, din datele istorice cunoscute până azi.

Deşi Quirinius a efectuat un recensământ în jurul anilor 6-7 d.Hr., acesta nu se suprapune cu domnia lui Irod. La momentul acestui recensământ, Irod murise de aproape un deceniu. Ceea ce înseamnă că cele două indicii despre naşterea lui Iisus se contrazic reciproc.

Locul exact unde se află Arca lui Noe

Cel puțin din vremea lui Eusebiu (275-339 d.Hr.) şi până astăzi, căutarea rămăşițelor Arcei lui Noe a constituit un lucru fascinant pentru creştini, evrei şi musulmani.

Mulţi consideră că locul în care s-ar afla Arca lui Noe ar fi muntele Ararat din Turcia. Deşi în Geneză se menţionează că Arca ar fi ajuns la Urartu, un vechi imperiu din estul Turciei, nu există nicio dovadă care să indice existenţa unui potop uriaş care să fi afectat vreodată această zonă.

Cărţile ce sunt lipsă din Biblie

Biblia este una dintre cărţile care conţin cele mai multe cuvinte scrise vreodată. Dar ea a fost mult mai cuprinzătoare. Cel puţin 17 cărţi lipsesc din versiunea modernă a Bibliei şi nu se ştie nimic despre ce s-a petrecut cu acestea.

Mai multe articole despre:
Biblia mistere