Mister Bean și-a vândut mașina. Actorul a obținut pe automobil o sumă fabuloasă
Actorul britanic Rowan Atkinson, interpretul personajului Mr. Bean, şi-a vândut maşina McLaren F1 - un model fabricat în urmă cu 18 ani - cu suma de 8 milioane de lire sterline , adică 10,8 milioane euro.
Automobilul, care a parcurs de-a lungul anilor o distanţă de aproape 66.000 de kilometri a fost implicat în două accidente. Rowan Atkinson, în vârstă de 60 de ani, pasionat de sporturile cu motor, a suferit primul accident la bordul acestui vehicul pe o autostradă din Lancashire, în octombrie 1999.
Apoi, în 2011, starul britanic a pierdut controlul acestei maşini în apropiere de Peterborough şi s-a izbit de un copac. A scăpat din acel accident doar cu un umăr fracturat, însă vehiculul a fost aproape în întregime distrus, iar motorul maşinii - un model de 6,1 litri - a ricoşat în urma impactului la o distanţă de 18 metri.Al doilea accident s-a finalizat cu cea mai ridicată primă de asigurare auto din istoria asigurărilor din Marea Britanie. Reparaţia maşini , plătită de McLaren, a costat 900.000 de lire sterline, iar prima anuală de asigurare a fost stabilită ulterior la 60.000 de lire sterline. Se pare însă că aceste accidente au contribuit la creşterea valorii maşinii. Modelul deţinut de Rowan Atkinson face parte dintr-o serie limitată, care a inclus doar 64 de vehicule.
Rowan Atkinson, a cărui avere a fost estimată la 71 milioane de lire sterline (96,6 milioane euro), deţine o colecţie impresionantă de automobile de lux, printre care se remarcă un model Honda NSX, un model Jaguar Mk7, un Aston Martin DB2, un model vintage Ford Falcon, un model BMW 328 din 1939 şi un model Rolls-Royce Phantom Coupe.