MISIUNE FMI la Bucureşti. CE SOLUŢII se caută pentru salvarea ACORDULUI
FMI. MISIUNE FMI. O misiune a Fondului Monetar Internaţional va fi veni marţi la Bucureşti, pentru a găsi soluţii împreună cu Guvernul pentru compensarea veniturilor pierdute prin amânarea cu trei luni a majorării accizei la carburanţi, astfel încât să fie asigurată ţinta de deficit bugetar de 2,2% din PIB.
FMI. MISIUNE FMI. O misiune a Fondului Monetar Internţional (FMI) va sosi marţi la Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Banca Mondială, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie, a anunţat joi Fondul.
FMI. MISIUNE FMI. Acordul cu FMI a fost pus în stand-by după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultima scrisoare de intenţie, opunându-se astfel introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru de carburanţi.
FMI. MISIUNE FMI. "Misiunea va discuta cu autorităţile române evoluţiile economice recente şi priorităţile în ceea ce priveşte reformele economice. De asemenea, vor fi discutate măsuri pentru compensarea veniturilor pierdute prin amânarea cu trei luni a majorării accizei la carburanţi, astfel încât să fie asigurată ţinta de deficit bugetar de 2,2% din PIB", a declarat într-un comunicat reprezentantul rezident al FMI în România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa.
Surse guvernamentale au declarat miercuri pentru Mediafax că echipa FMI, CE şi BM va sosi la Bucureşti marţi, 21 ianuarie, pentru a doua evaluare a acordului încheiat la mijlocul anului trecut şi completarea primei evaluări.
Guvernul vrea ca board-ul Fondului Monetar Internaţional să aprobe două evaluări ale acordului preventiv al României, după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultima scrisoare de intenţie, opunându-se astfel introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru de carburanţi, document care încheia evaluarea derulată la finele anului trecut de FMI.
Ministrul pentru buget, Liviu Voinea, a declarat marţi, la Viena, că acordul cu FMI este în derulare şi a arătat că economia a performat anul trecut mai bine decât au estimat autorităţile române împreună cu experţii internaţionali, creşterea din 2013 îndreptându-se spre 3%.
"Nu este nicio suspendare a acordului, acesta este în derulare. Chiar şi în absenţa unei scrisori aprobate, implementăm toate măsurile. Acelaşi lucru este valabil şi pentru memorandumul cu UE, care nu are nicio problemă, deoarece evaluările lor sunt la câte şase luni, iar în ianuarie va fi prima", a declarat Voinea.
Premierul Victor Ponta a declarat, săptămâna trecută, că România a încheiat anul 2013 cu un deficit bugetar de 2,5% din PIB şi o creştere economică de 2,7%, mai mare decât cea prognozată. Pentru anul trecut, Guvernul, FMI şi Comisia Europeană au anticipat o creştere economică de 2,2%, după ce iniţial ţinta a fost fixată precaut la 1,6%.
Board-ul FMI a amânat în decembrie discuţia privind evoluţia acordului cu România, întrucât autorităţile nu au putut trimite scrisoarea suplimentară de intenţie fără semnătura preşedintelui.
Băsescu a declarat, marţi, că în curând va începe vizita la Bucureşti a delegaţiei FMI, menţionând, în acest context, că decizia sa este ca acciza suplimentară la carburant să nu se introducă. "Decizia mea este ca această acciză suplimentară de 7 eurocenţi, plus TVA, adică 8,68 eurocenţi cu TVA aplicat, decizia mea categorică este ca această taxă să nu se introducă", a spus preşedintele.
Băsescu a susţinut că estimările privind scăderea preţului la combustibil reprezintă "o minciună", iar dacă de la 1 aprilie se vom mai adăuga 41,8 bani la fiecare litru de benzină şi motorină se va resimţi şi mai puternic în preţuri şi inflaţie.
Mai mult, şeful statului a arătat că a transmis Guvernului locul de unde să se reducă cheltuielile, iar cu ocazia vizitei Fondului Monetar Internaţional, va fi foarte atent ca recomandările de ţară care au fost făcute României de Comisia Europeană să fie introduse în scrisoarea către Fond.
Preşedintele declara, la finele lunii decembrie, că îşi asumă explicarea în luna ianuarie, în discuţiile cu FMI, a erorilor legate de creşterea accizei la carburanţi.
România are în derulare un acord în valoare de 4 miliarde de euro cu FMI şi Uniunea Europeană, din care nu intenţionează însă să acceseze fonduri. Scopul acordului este de a proteja România de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare.