Mișcarea tactică a lui Vladimir Putin: L-a destituit din funcţie pe prim-viceministrul rus de externe responsabil de relaţiile cu Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a destituit din funcţie pe prim-viceministrul rus de externe Vladimir Titov, care era responsabil de relaţiile cu Europa în Ministerul de Externe de la Moscova, conform unui decret prezidenţial publicat luni, informează EFE şi The Moscow Times.
"Vladimir Titov este revocat din funcţia prim-viceministru de externe al Federaţiei Ruse", se afirmă în document.
Motivele destituirii sale nu au fost făcute publice. Titov, în vârstă de 66 de ani, lucra în Ministerul rus de Externe din 1980.
Înainte de a deveni prim-adjunct al ministrului rus de externe responsabil de afacerile cu Europa în 2013, el a lucrat la ambasadele Rusiei din Suedia şi Bulgaria şi a ocupat funcţii de conducere în MAE de la Moscova.
Limita de vârstă standard pentru funcţionarii publici este de 65 de ani în Rusia, dar pentru unele categorii, în special cadre în funcţii de conducere, aceasta poate fi prelungită până la 70 de ani.
În mai 2023, Putin a prelungit cu un an menţinerea lui Titov în funcţia publică, precum şi a ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Verşinin, şi a directorului general în MAE rus, Serghei Viazalov.
Concedierea lui Titov, remarcă The Moscow Times, a coincis cu o nouă escaladare a relaţiilor între Rusia şi Occident. În special, SUA au convenit cu Germania asupra transferului până în 2026 a unor rachete cu rază lungă de acţiune, care ar putea teoretic să lovească teritoriul Rusiei.
În replică, Putin a ameninţat că, dacă acest transfer va avea loc, Moscova va ridica moratoriul la desfăşurarea de rachete cu rază intermediară de acţiune capabile să transporte încărcătură nucleară (INF), inclusiv pe navele din cadrul flotei ruse.