MENIU

Miron Mitrea: În România se vând funcții de 20 de ani. Reforma constituțională, singura soluție împotriva traseismului politic

Miron Mitrea

Miron Mitrea, invitat permanent în emisiunea ”Culisele puterii” de la Realitatea Plus, moderată de Alexandra Păcuraru și Iulian Leca, a vorbit joi despre efectele negative ale traseismului politic. ”În România, de cel puțin 20 de ani se vând funcții”, reclamă Mitrea, care spune că singura soluție pentru oprirea acestui fenomen este modificarea Constituției. În acest context, Mitrea a apreciat decizia PSD de a merge singur la alegerile parlamentare ca fiind una bună. 

Miron Mitrea a subliniat că nu este corect față de alegători ca partidele votate să guverneze să nu își poată ține promisiunile din cauza alianțelor cu grupuri parlamentare mai mici, care ridică pretenții pentru a le susține. 

”Din 2004 încoace, a apărut această invenție a partidelor mici și foarte mici. Dup-aia, anumite forțe politice au început să culeagă parlamentari cu care au reușit să formeze majorități. Acest sistem de viață politică ar trebui să înceteze. Să reformăm Constituția. 
E normal ca într-un partid să existe lupte de idei în interior. Nu este normal ca noi să votăm PSD sau PNL, de stânga sau dreapta, ca apoi să formeze alte majorități. PNL guvernează atât cât poate pentru că trebuie să dea PMP-ului funcții și USR-ului, pentru că altfel nu te votează în Parlament. Degeaba vine un partid mare pe care noi îl votăm în ideea că va face ceea ce spune când el, când ajunge la guvernare, apar partide-balama care se nasc tot din ei și fac jocul. 
(...) Când am intrat eu prima dată în Parlament, un partid care nu participa la alegeri nu putea avea grup parlamentar”, a declarat Mitrea, care a subliniat că esențial este sistemul de selecție.

”Trădarea face parte din genomul uman, nu vom reuși noi să facem o educație să scăpăm de ei, dar este vorba de sistemul de selecție. Dacă sistemul de selecție revine cum a fost cu ani în urmă, mai corect, dacă renunțăm la vândut funcții... În România, de cel puțin 20 de ani se vând funcții”, a mai spus Mitrea. 

În acest context, întrebat despre decizia PSD de a merge singur la alegerile parlamentare, Mitrea a catalogat-o ca fiind una corectă.

”Nu a fost chiar o decizie ușoară. Au fost presiuni mari în partid, unii au fost pentru a face alianță, alții nu. Nu pot decât să-l felicit pe Marcel Ciolaciu. 
Nu cred că este vorba de curaj. PSD este un partid curajos mare, ca PNL. Este unul din cele două partide-pilon ale României. (...) Sper ca PSD-ul să rămână constant pe această decizie, care are două avantaje: nu mai merg pe spatele lor oameni în Parlament, care apoi îi vând, și, în felul acesta, simplificăm viața politică. Nu vor mai fi în Parlament partide care nu au fost votate”, a spus Mitrea. 

Acesta a subliniat că PSD ”s-a ferit totdeauna de singurătate”, lucru care l-a costat din punct de vedere politic. 

”PSD s-a ferit totdeauna de singurătate. În 1996 a pierdut alegerile pentru că a fost singur și după aceea întotdeauna a luat pe cineva în barcă  în Parlament.
Și, totuși, nu poate face guvernarea și aduce la Palatul Victoria guvernul lui Traian Băsescu. Toată lumea era convinsă că guvernul va fi făcut de PSD, avea majoritatea cu care ieșise de la guvernare.
PSD face o greșeală și aduce în Parlament PUR, căruia îi dă 32 de locuri. Era suficient cât PSD să nu mai facă singur majoritatea. (...)
PSD  a luat atunci PUR-ul ca să aibă alături media controlată de Dan Voiculescu. Asta este normal în toată lumea, marile trusturi de media anunță ce candidat sprijină.
Pe PSD l-a costat guvernarea. (...) Cei care decid acum viitorul partidului și-au adus aminte și de acest moment în care au hotărât să nu mai tracteze pe nimeni în Parlament”, susține Mitrea.

Mai multe articole despre:
miron mitrea traiseismul politic psd