MENIU

Mirel Curea, atac dur la "avortonul lui Ion Cristoiu"

Jurnaliști, acuzați că au făcut pactul cu "binomul" Coldea-Kovesi

Tema "plutonierilor de presă ai SRI" continuă să împartă lumea jurnaliștilor în două. Mirel Curea scrie despre "propaganda care trebuia să-l fardeze pe dracu în culori atrăgătoare și să prezinte călcarea legii în picioare de către Banda Coldea-Kovesi drept „luptă împotriva corupției”.

Cântarea fărădelegilor a fost asigurată de un cor de plutonieri de presă ai SRI, ziși și „deontologi", care a rupt orice zăgaz al deșănțării, scrie jurnalistul de la EVZ.

"Au scris în haită, au sfâșiat oameni care s-au dovedit nevinovați și au strivit vieți, familii și destine sub copite de turmă mânată după direcționalele redactate de compartimentul „Surse Deschise" al SRI, toți ca unul, unul ca toți, împotriva celor mai elementare comandamente ale meseriei de jurnalist, de „câine de pază al democrației", scrie Mirel Curea într-un editorial pe evz.ro.

Potrivit acestuia, în anii 2007-2008 s-au pus bazele "tragediilor ale căror consecințe le contabilizăm înmărmuriți de groază astăzi și este corect să privim în trecut, ca să pricepem de unde halul prezentului".

"Exact în acea perioadă la care ne referim, „deontologii" erau punctați, capacitați și așezați în dispozitiv, adică în redacții, pentru a servi Poliția Politică, iar unul dintre cazuri este tipic. Dar să trec la povestea lui! Un gazetar sportiv pe care vocea și talentul l-a rupt de la număratul hențurilor și cartonașelor arătate de arbitrii fotbaliștilor avea să se distingă în plutonul primilor tablagii de presă al Poliției Politice.

Cunoscut sub numele Grigore Cartianu, a intrat în legendă sub numele „Gregoar Lecriven", în urma precizării „moaosi-jo-sui-ecriven" slobozit către Paulo Coelho, împreună cu o broșură cu dedicație despre Gică Hagi împinsă drept mărturie, la începutul unei vizite făcute de scriitorul sud-american în redacția EvZ. Ei bine, la începutul acelui an 2007, Gregoar, fostul jurnalist plătit de Dan Voiculescu, dar dat afară pentru că „nu corespundea", plătit mai apoi de Dinu Patriciu, a scris un editorial de pomină în cotidianul EvZ. În care arăta că nu are rost să o așteptăm pe Fecioara Maria, din moment ce îl avem pe Traian Băsescu, „un pământean păcătos" căruia nu ar fi bine ca românii să-i respingă „inițiativele sănătoase" și să-l suspende.

Una peste alta, Gregoar îi implora pe români să înțeleagă că Traian Băsescu aparține categoriei „oameni providențiali" care în ciuda păcatelor lor „au voința politică de a face ceva pentru națiunea care i-a înscăunat".

Ca să fie convingător, în stilul lui de scriitor de vagoane, dezlegător de noduri feroviare, Gregoar a venit și cu un exemplu elocvent de personalitate istorică providențială pentru poporul său, generalul fascist Francisco Franco" Mai multe aici

Mai multe articole despre:
Grigore Cartianu mirel curea