Mircea Cărtărescu: Unul din marile sloganuri acum ar trebui să fie "Nu mai daţi şpagă!"
"Revoluţia din acest moment e una împotriva corupţiei, blestemul comunităţii noastre", scrie Mircea Cărtărescu, pe pagina sa de Facebook. Scriitorul aminteşte, însă, că mică corupţie, de zi cu zi, este cea care hrăneşte corupţia la nivel înalt. "Să nu uităm: mita, şpaga, bacşişul, nepotismul, pilele sunt o realitate a vieţii noastre cotidiene. Perpetuăm noi înşine, cei care ne socotim cinstiţi şi curaţi, cutumele astea care ne otrăvesc viaţă", avertizează Cărtărescu.
Citeşte textul integral publicat pe Mircea Cărtărescu pe pagina sa de Facebook:
"Vrem morală şi legalitate în viaţă publică, respect pentru fiecare persoană, toleranţă la diversitatea noastră, o viaţă decentă, un viitor pentru generaţiile tinere. Vrem dreptate, răsplătirea valorii, sprijin pentru sănătate, educaţie şi cultură. Revoluţia din acest moment e una împotriva corupţiei, blestemul comunităţii noastre. Dar nu prea ne amintim că marea corupţie îşi are rădăcinile în mică corupţie de zi cu zi. E bine că dăm de pământ cu clasa politică - aceleaşi figuri groteşti de 25 de ani încoace, acelaşi parlament de penali şi semidocţi, aceiaşi primari venali.
Dar nu poţi cere o politică onestă atâta vreme cât onestitatea e zilnic călcată-n picioare în România, nu doar de ei, ci şi de noi. Să nu uităm: mita, şpaga, bacşişul, nepotismul, pilele sunt o realitate a vieţii noastre cotidiene. Perpetuăm noi înşine, cei care ne socotim cinstiţi şi curaţi, cutumele astea care ne otrăvesc viaţă. Noi, cei care dăm, suntem parte din sistemul corupţiei la fel ca şi cei care iau.
Unul dintre marile sloganuri, în acest moment, ar trebui să fie 'Nu mai daţi şpagă!' Nimănui, nici medicului, nici funcţionarului, nici oficialului, nimănui de la care aşteptăm să-şi facă treaba pentru care e plătit. E semn de primitivism şi subdezvoltare. La fel că şi sistemul meditaţiilor din învăţământul public, efect pervers al concepţiei greşite despre educaţie. Sunt bani pe care-i dăm în afară sistemului legal, voind să ne ajutăm copiii. Dar astfel îi obişnuim cu ideea că prin bani negri obţii orice, inclusiv cunoaştere. Exemple sunt nenumărate.
Ne revoltam pe bună dreptate în faţă unei biserici opulente şi arogante, care-a uitat ce e compasiunea faţă de cei slabi şi suferinzi, dar câtă compasiune mai există şi-n noi? Câţi facem opere caritabile? Vrem să schimbăm sistemul mafiotic în politică, dar nu vom face nimic câtă vreme el este în noi. Nu se poate revoluţie exterioară fără revoluţie interioară."
Sursa: Hotnews.ro