Mircea Băsescu RĂMÂNE ÎN AREST preventiv
Magistrații Tribunalului Constanța au dispus luni menținerea în arest preventiv a fratelui șefului statului, Mircea Băsescu, și a lui Marian Căpățână, fiind prelungite mandatele emise pe numele acestora, și au respins cererile avocaților de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu.
Decizia judecătorilor nu este definitivă, ea putând fi atacată în 48 de ore de la pronunțare.
Pe 21 octombrie, magistrații Curții de Apel Constanța au respins contestațiile formulate de Mircea Băsescu și Marian Căpățână împotriva deciziei Tribunalului potrivit căreia probele administrate de procurori sunt legale și temeinice putând începe procesul, decizie luată de instanță după ce avocații celor doi au cerut restituirea dosarului la DNA pentru reluarea urmării penale.
Judecătorii au stabilit ca pe 14 noiembrie să înceapă judecata în acest proces, potrivit agerpres.ro.
Mircea Băsescu a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv de procurorii DNA pentru trafic de influență, după ce ar fi primit 250.000 de euro de la membrii familiei interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.