MENIU

Mircea Badea: Ponta la pușcărie! Asta îmi doresc

Ponta

Mircea Badea a reacționat după ce Victor Ponta a făcut mai multe declarații cel puțin surprinzătoare despre statul paralel.

"Vreau să spun o chestie, povestea aia cu statul-paralel: eu știu că în 2015-2015 toți șefii ăștia de clanuri erau la închisoare. Că îi înregistrau, mai legal, mai ilegal, mai cu judecătorii..., dar erau la închisoare. Acum nu mai e nimeni la închisoare", a spus liderul Pro România, Victor Ponta, la emisiunea "Starea nației".

Apoi, realizatorul emisiunii "În gura presei" a făcut un comentariu vizavi de acest subiec, potrivit DC News:

"A zis Ponta o fază de mi-a stat ceasul, iar ceasul meu costă mulți bani și nu stă. A zis niște fraze crezând că este deștept. Ferească Dumnezeu! Ăsta ne spune ce bun era statul paralel care intercepta, mai legal, mai ilegal, că-i băga pe șefii de clanuri la închisoare și că acum nu mai e nimeni la pușcărie. Ponta are senzația că în 2014 - 2015, toți erau la închisoare, iar acum nu mai e nimeni acolo. În mintea lui, închisorile sunt goale. Pe lângă faptul că face apologia interceptărilor mai ilegale, mai legale... se pretinde a fi pro România, mare european și susține că nu poți băga infractori la închisoare acționând legal, neîncălcând drepturile omului și nebăgând și turme de nevinovați la închisoare odată cu infractorii.

El susține că este bun securismul, sunt bune încălcările drepturilor omului, sunt bune abuzurile, sunt bune condamnările nevinovaților că na, cine știe... odată cu toate aceste abominații, sunt închiși și șefii de clanuri. Ponta nu crede că putem fi o țară civilizată, un stat de drept în care magistrații își fac meseria, respectă legile. A fost procuror și tocmai ne-a explicat că nu crede, de fapt, în justiția în care procurorul își face treaba lui de procuror, judecătorul își face treaba lui de judecător, iar serviciile secrete își fac treaba lor care este scrisă în lege", a spus Mircea Badea.

"Este absolut odios acest personaj, este chiar monstruos, pe lângă faptul că a zis un neadăvar, adică faptul că șefii de clanuri, în 2014 - 2015, erau la închisoare. Își bazează raționamentul său complet odios pe o minciună.

Domnule Ponta, vreau să zic: dacă nu mai este nimeni la pușcărie, îmi doresc să fii tu la închisoare. Dar știi cum îmi doresc? Exact pe un dosar de căc#t făcut de DNA, cum au intrat atâția, pe harneală proastă, pe o vrăjeală penibilă. Așa nu o să mai fii nostalgic. Așadar: Ponta la pușcărie! Asta îmi doresc", a mai spus Mircea Badea.

Mai multe articole despre:
Victor Ponta Mircea Badea