MENIU

Mircea Abrudean (PNL), secretarul general al Guvernului, raport de 1 an: Rezultate notabile în aderarea României la OCDE, cel mai important obiectiv de țară după aderarea la Uniunea Europeană și NATO

„În luna iulie a acestui an, s-a împlinit 1 an de când am preluat mandatul de secretar general al Guvernului. Într-un an de zile, Secretariatul General al Guvernului a implementat proiecte majore și are în derulare investiții care vor pune România pe harta țărilor cu rol major în asigurarea stabilității energetice, securității și debirocratizării”, transmite liberalul Mircea Abrudean.

Din această funcție, Abrudean a coordonat, alături de Ministerul Afacerilor Externe, procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, un club select al celor mai dezvoltate economii ale lumii, pe care acesta îl consideră cel mai important obiectiv de țară după aderarea la Uniunea Europeană și NATO. 

“Cel mai mare beneficiu al aderării la OCDE îl reprezintă investițiile străine directe. Orice investitor va avea garanția unei economii performante și a unei administrații la cele mai înalte standarde de eficiență”, precizează Abrudean. 
Secretariatul General a închis anul acesta procesul de evaluare aferent aderării, în urma căruia România este considerată aliniată la standardele Organizației în domeniul guvernării deschise și este în plin proces de elaborare și adoptare a Strategiei pentru Guvernare Deschisă.

“Ne-am asumat, instituțional, implementarea a 28 de jaloane și ținte din Planul Național de Redresare și Reziliență și suntem la zi cu toate”, amintește Secretarul General al Guvernului, de îndeplinirea acestora depinzând accesarea următoarelor tranșe de bani alocați României. 

Mircea Abrudean și-a sintetizat raportul de activitate pe care l-a publicat astăzi în 10 domenii majore de interes: Politici și programe publice; Procesul de aderare la OCDE; E-guvernare și debirocratizare; Laboratorul de inovare; Guvernare deschisă; Dezvoltare comunitară; Continuitate la Centrul Guvernului; Finanțare pentru proiecte adresate minorităților, cultelor și românilor de pretutindeni; Guvernare corporativă; Dezvoltare durabilă.

Raportul detaliat este disponibil pe site-ul Secretariatului General al Guvernului: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2024/08/raport-de-mandat-final_site_revizie4.pdf

Mai multe articole despre:
mircea abrudean raport