Minorul care a incendiat anul trecut un bloc din Constanța, trimis în judecată în stare de arest preventiv
Minorul care la sfârşitul anului trecut a incendiat parcarea unui bloc din Constanţa, iar apoi a ars întreg imobilul, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru distrugere, vătămare corporală din culpă şi evadare, a informat, miercuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Acuzaţia de evadare a fost formulată pentru că adolescentul nu a respectat obligaţiile pe care le avea în condiţiile în care împotriva sa fusese luată măsura arestului la domiciliu.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, în urma probatoriului administrat, minorul este acuzat de distrugere după ce pe 16 decembrie 2021, în jurul orei 1,00, "prin incendierea iniţiată prin folosirea de substanţe inflamabile şi focul aprins de la chibrituri, a provocat distrugeri unui număr de 37 autoturisme parcate la subsolul şi în proximitatea blocului de locuinţe situat în municipiul Constanţa, precum şi distrugerea şi degradarea blocului de locuinţe, fiind afectate 94 apartamente, spaţiile comune ale blocului de locuinţe, reprezentate de scările de bloc şi parcarea aferentă situată la demisolul blocului, precum şi faţadele blocului, fiind totodată aduse în stare de nefuncţionare temporară ori până la remediere reţelele de apă, gaze şi electricitate".
Acuzaţia de vătămare corporală din culpă survine faptului că prin incendiul provocat, inculpatul a cauzat "vătămarea corporală a unei persoane care, în urma leziunilor produse de arsuri şi inhalarea aerului fierbinte, a necesitat 25-27 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, acestuia fiindu-i totodată pusă viaţa în primejdie".
Minorul, în vârstă de 15 ani, a fost trimis în judecată şi pentru evadare, după ce pe 5, 24 şi 25 februarie 2022 "aflându-se în arest la domiciliu, a încălcat obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în municipiul Constanţa".