MENIU

Minoritatea românească din Ucraina, subiect de discuție între Bogdan Aurescu și omologul său de la Kiev. Ce alte teme au mai fost pe agenda de lucru

Bogdan Aurescu/foto: cont oficial Twitter

Dialogul politico-diplomatic, intensificarea relaţiei economice, stimularea conectivităţii şi necesitatea identificării de soluţii pentru drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina au fost teme abordate, vineri, în întrevederea ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, cu omologul ucrainean, Dmytro Kuleba, în marja reuniunii trilaterale România-Polonia-Turcia.

Conform Agerpres, miniştrii de Externe român şi ucrainean au mai discutat despre situaţia îngrijorătoare de securitate din Marea Neagră şi alte aspecte de interes regional şi despre propunerea părţii ucrainene privind ridicarea relaţiei bilaterale la nivel de parteneriat strategic.

În ceea ce priveşte protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor, ministrul român a reiterat necesitatea reluării, cât mai curând posibil, a activităţii Comisiei mixte interguvernamentale privind protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, aspect confirmat de omologul ucrainean, care a arătat că partea ucraineană va finaliza formalităţile legate de numirea co-preşedintelui ucrainean în perioada imediat următoare.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat importanţa angajamentului susţinut al autorităţilor ucrainene centrale pentru asigurarea deplină a drepturilor etnicilor români din Ucraina, inclusiv printr-un dialog susţinut cu autorităţile regionale şi locale ucrainene.

Ministrul ucrainean a acceptat, totodată, propunerea ministrului Aurescu, avansată anul trecut, de începere a negocierilor privind convenirea unui Acord cuprinzător privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina şi minorităţii ucrainene din România.

Mai multe articole despre:
aurescu aurescu mae ucraina