MENIU

O fată de 13 ani a fost lovită pe o trecere de pietoni din Slatina. Încă o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale

Accident în Slatina
Accident în Slatina

Două persoane au fost lovite de un autoturism, miercuri seară, pe o trecere de pietoni din Slatina. Una dintre victime are doar 13 ani. 

Accidentul s-a produs pe strada Ecaterina Teodoroiu, în zona Casei de Cultură a Tineretului. 

La faţa locului a ajuns un echipaj de la Ambulanţa Olt şi poliţiştii. Unul dintre cei răniţi a refuzat transportul la spital, însă fetiţa de 13 ani a fost dusă la o unitate medicală. 

”Din primele date, se pare că o minoră, în vârstă de 13 ani, în calitate de pieton, ar fi fost accidentată de un autoturism, condus de un bărbat, de 53 de ani, din municipiul Slatina. Minora a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul, potrivit realitateadeolt.net