Prețul energiei, în bătaia vântului. Ministrul Petcu a găsit vinovatul pentru explozia prețurilor
Prețul energiei a explodat de la începutul anului, iar ministrul Toma Petcu a venit cu explicații, în cadrul comisiei parlamentare de anchetă a ANRE. Ministrul spune că scumpirile au apărut din cauza condițiilor meteo, dar și a dificultăților în activitatea de extracție.
Ministrul Energiei Toma Petcu a declarat că nu este de competenţa sa stabilirea tarifelor la energie, dar că le-a urmărit cu atenţie.
"În data de 6 ianuarie atât pentru partea de sud și vest au fost trimise avertizări meteo, intensificari de vânt, viscol puternic. Ne am confruntat în acea perioada și cu dificultăți în activitatea din cariere, precum și cu presiunea gazelor în sistemul național, după cum știm, pe perioada de iarna presiunea scade foarte mult din cauza conditiilor meteo. Toate aceste aspecte au condus la un context regional și local care a afectat nu doar evoluția prețurilor, ci și siguranța alimentării cu energie electrică și gaze", a explicat ministrul Toma Petcu.
Toma Petcu a mai spus că Ministerul pe care îl conduce și ANRE vor verifica inclusiv pe teren dacă operatorii privați de distribuție a energiei electrice și-au îndeplinit obligațiile de investiții, atât cele asumate la privatizare, cât și cele în baza cărora companiile au cerut majorări de tarife.
Comisia parlamentara de anchetă a ANRE, condusă de deputatul PSD Iulian Iancu, a desfășurat joi, 16 noiembrie o nouă rundă de audieri unul dintre scopurile declarate fiind aflarea adevărului în privința unor presupuse manipulări ale prețurilor pe bursă, în sensul creșterii lor, în lunile de iarnă și de vară.
În cadrul comisiei urmau să fie audiaţi ministrul Energiei Toma Petcu şi foştii miniştri Razvan Nicolescu şi Victor Vlad Grigorescu, dar şi Sevil Shhaideh, membru al Comitetului de Audit al OMV Petrom, şi Mihai Busuioc, noul şef al Curţii de Conturi.
Sevil Shhaideh, Victor Grigorescu şi Mihai Busuioc nu participă la şedinţa ANRE, cerând să fie reprogramaţi. Spiridon Cojocaru nu a venit la comisie şi nici nu a trimis vreun punct de vedere.