MENIU

Ministrul Sporturilor, gafă de "gâgă", nu ştie cu cine lucrează (VIDEO)

Scenă penibilă în Parlament, la dezbaterea bugetului Tineretului şi Sportului. Ministrul Constantin Bogdan Matei a reuşit să ofere un moment demn de fostul ministru al Economie, Dănuţ Andruşca, considerat unul dintre cei mai slabi miniştri din toate cabinetele de după 1989.

În timpul dezbaterii bugetului Tineretului şi Sportului, unul dintre membrii comisiei a întrebat-o pe "doamna Pescaru" (secretar de stat pe buget la Ministerul de Finanţe) dacă ştie ceva despre tăierea unor sume din indemnizaţiile sportivilor olimpici.

Vădit surprins, ministrul Constantin Bogdan Matei a întrebat cine e "doamna Pescaru", deşi, în mod normal, ar fi trebuit să o cunoască, fiind persoana cu care trebuia să se consulte la elaborarea proiectului de buget. 

sursă video: Epoch Times Romania

La începutul mandatului de parlamentar, Matei a mai fost protagonistul unui alt episod hilar.

Un reporter i-a spus că există un pachet de legi al lui Hammurabi care nu a fost votat de Parlamentul anterior şi l-a întrebat ce va face când proiectul de lege va ajunge în Parlament, Matei a replicat: "Aşa cum am spus, suntem la început. Daţi-ne răgaz să ne acomodăm, daţi-ne răgaz să studiem".

 

Mai multe articole despre:
buget Dănuţ Andruşcă