MENIU

Ministrul Sănătăţii: "Problema imunoglobulinelor parţial s-a rezolvat"

Ministrul Sănătăţii: "Problema imunoglobulinelor parţial s-a rezolvat"

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luni, că în maximum două săptămâni vor intra în ţară 10.000 doze de imunoglobulină.

"Problema imunoglobulinelor parţial s-a rezolvat, pentru că noi am activat Mecanismul de protecţie civilă într-o situaţie de urgenţă, iar ceea ce ne-a fost oferit şi am cerut rezolvă problema pentru două luni de zile, maxim trei luni de zile, pentru copii şi pentru adulţi. Austria, Italia, SUA. În prima fază, prima comandă fermă, prima ofertă fermă pe care am primit-o este cea de la austrieci, ne vor intra în ţară 10.000 de doze de imunoglobulină imediat după ce vom termina formalităţile. Adică maxim două săptămâni. Eu spun maxim pentru a avea o marjă de siguranţă", a spus Pintea la o conferinţă de presă.

Ea a afirmat că restul de doze, până la 150 de kilograme, vor veni din Italia şi Statele Unite.

"Cele 50 de kg sunt 10.000 de doze care vor ajunge în prima fază. Vom promova în şedinţa de guvern de joi o ordonanţă de urgenţă prin care deblocăm un fond ca să putem plăti înainte, urmând să recuperăm din fondurile Casei şi fondurile ministerului", a menţionat Pintea.

Potrivit Agerpres, Ministrul Sănătăţii consideră că dozele de imunoglobulină care vor veni din Austria, Italia şi SUA vor ajunge pentru cel mult trei luni, urmând ca livrările să intre "în normal" (n.r. - de la producători) după această perioadă.