Ministrul Sănătăţii: Personalul medical care îngrijeşte arşi beneficiază de spor suplimentar 100%
Personalul care se îngrijește de arși va beneficia de un spor suplimentar de 100%, a anunțat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, miercuri, într-un briefing la Palatul Victoria.
Acest spor apare într-o ordonanță de urgență adoptată miercuri de Executiv, care clarifică modul de aplicare a unor prevederi privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
"Avem în atenția publicului de la o vreme și înțelegem cu toții mai bine care sunt necesitățile pentru pacienții cu arsuri. E o muncă de o complexitate ieșită din comun. Așa încât, pentru personalul care se îngrijește de arși va exista un spor suplimentar. Acesta va fi de 100%", a spus Voiculescu. OUG prevede și acordarea unor sporuri pentru personalul care lucrează cu pacienții cu afecțiuni oncologice.
"Am luat în considerare un lucru care nu a fost destul de des pe agenda publică, și anume afecțiunile oncologice. Dacă ne uităm la statisticile internaționale o să vedem că acolo unde există date statistice coerente, pe care poți face analize, vorbim despre o incidență a cancerului de 1 la 3 persoane.Practic, fiecare a treia persoană va suferi de un cancer pe timpul vieții, iar trendul este către una din două persoane. Asta are de-a face cu îmbătrânirea populației și cu faptul că alte patologii sunt vindecabile între timp. Este o boală a lumii moderne. De aceea, pentru specialitățile din domeniul oncologic, și anume oncologie, oncologie pediatrică, hematologie și radioterapie există, de asemenea, o mărire a sporurilor, o mărire semnificativă aș spune", a mai afirmat Voiculescu.
Potrivit acestuia, sporurile vor fi suportate din bugetele spitalelor. ''Vorbim (...) de ceva peste un milion de lei lunar, la nivelul întregii țări pentru toți profesioniștii din aceste categorii medicale", a spus Voiculescu